Prețul energiei electrice pe piața bursieră spot, cu livrare marți, a ajuns în orele de vârf la 552,9 lei pe MWh, dublu față de alte țări din regiune, potrivit datelor operatorului bursier OPCOM, analizate de Agerpres.
Astfel, prețul maxim de marți se apropie foarte mult de recordul de 600 de lei pe MWh înregistrat în iarna 2017.
Prețul mediu a fost de 405 lei pe MWh, față de 307 lei pe MWh, cât a fost luni.
În regiune, România are cel mai mare preț al energiei în ziua de marți, similar cu cel din Ungaria, cu care este cuplată la nivel de piață sport, însă de două ori mai mare față de prețurile din Cehia și Slovacia.
Astfel, dacă un MWh costă, în România, 117 euro la orele de vârf (între orele 20:00 și 21:00), în Cehia și Slovacia prețul este de 59 de euro pe MWh.
Datele în timp real ale Transelectrica arată că, marți la ora 12:30, România importa aproape 1.000 de MW. Consumul era de 7.946 MW, în timp ce producția, de 7.035 MW.