Comisia Europeană îi răspunde lui Trump cu TAXE mai mari pentru produsele americane. China a impus și ea noi taxe

US President Trump Meets with Elon Musk in Oval Office
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanComisia Europeană a aprobat, miercuri, un prim set de contramăsuri față de tarifele pe care le va pune pe otelul şi aluminiul european, începând cu data de 15 aprilie. În contrapartidă, țările UE ar urma să majoreze la 25% taxa asupra unor importuri din SUA.
Bruxelles-ul evaluează în continuare modul în care va răspunde taxelor pentru automobile şi tarifelor mai generale anunţate de Donald Trump săptămâna trecută, potrivit news.ro.
Tarife de contrareacţie
n interiorul Uniunii, opiniile privind răspunsul variază. Franţa consideră că UE ar trebui să meargă dincolo de tarife, iar preşedintele Emmanuel Macron a sugerat ca firmele europene să suspende investiţiile în SUA până când ”lucrurile vor fi clarificate”.
Irlanda, care trimite aproape o treime din exporturi în SUA, a cerut o reacţie ”echilibrată şi raţională”, în timp ce Italia, al treilea cel mai mare exportator din UE către SUA, a pus sub semnul întrebării necesitatea unor măsuri de retorsiune.
Discuţiile cu Washingtonul nu au dus până acum la rezultate. Comisarul european pentru comerţ a descris dialogul de două ore cu oficialii americani ca fiind ”direct”, explicându-le acestora că tarifele SUA sunt ”nocive şi nejustificate”.
Votul asupra primului val de tarife de răspuns va avea loc miercuri, şi este de aşteptat să fie aprobat, cu excepţia improbabilă în care o majoritate calificată, 15 state membre reprezentând 65% din populaţia UE, se opune.
Aceste contramăsuri ar urma să intre în vigoare în două etape: o parte pe 15 aprilie, iar restul o lună mai târziu
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va purta şi discuţii separate, luni şi marţi, cu directori executivi din industriile de oţel, auto şi farmaceutică, pentru a evalua impactul tarifelor şi pentru a decide următorii paşi.
Citește și:
- 22:51 - Planul de restructurare totală la Șantierul Naval rămâne neschimbat. O mie de oameni vor fi șomeri din iulie
- 21:22 - Adio CASS pe pensiile peste 3.000 lei? Decizia CCR care poate schimba veniturile pensionarilor
- 21:18 - Ordonanță cu scandal. Miliardele din SAFE sunt în aer
- 20:21 - Petrișor Peiu: „România se află în criză economică. Nu mai este recesiune!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News













