Alegeri parlamentare 2020. Ghidul complet al alegătorului - tot ce trebuie să știi despre alegerile parlamentare - acte, reguli, secții de votare. Tu decizi!

vot cu masca 2020
Alegeri parlamentare 2020. Duminică, 6 decembrie 2020, în România au loc alegeri parlamentare 2020. Secțiile de votare se vor deschide la ora 7:00 și se vor închide, ca de obicei, la ora 21:00. Românii cu drept de vot sunt așteptați să aleagă deputații și senatorii care îi vor reprezenta în Camera Deputaților și în Senat în următorii 4 ani.
Alegeri parlamentare 2020. Diaspora a început deja să voteze. Prima secție de votare s-a deschis deja de vineri în străinătate. Este vorba despre Noua Zeelandă, unde au mers primii români care și-au ales reprezentanții. În total, au fost organizate 748 de secții de votare, cele mai multe în Spania, Italia și Germania. Potrivit AEP, 743.721 de români au domiciliul în străinătate.
ALEGERI PARLAMENTARE 2020 în STRĂINĂTATE:
5 - 6 decembrie, orele 07.00 - 21.00 (ora locală)
Români cu domiciliul în străinătate 743.721
Total secții de votare în străinătate 748
Voturi prin corespondență 21.329
sursa: AEP
CELE MAI MULTE SECȚII DE VOTARE:
Spania - 140 de secții + 53 față de 2016
Italia - 137 de secții + 73 față de 2016
Germania - 61 de secții + 15 față de 2016
Marea Britanie - 50 de secții + 21 față de 2016
Franța - 48 de secții + 16 față de 2016
sursa: AEP
Alegeri parlamentare 2020. Cu ce acte de identitate poți vota la secțiile de votare din România
Alegeri parlamentare 2020. Potrivit Deciziei 35/2020 a BEC, alegătorii pot vota cu documente al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară pot vota cu:
- cartea de identitate
- cartea electronică de identitate
- cartea de identitate provizorie
- buletinul de identitate
- pașaportul diplomatic
- pașaportul diplomatic electronic
- pașaportul de serviciu
- pașaportul de serviciu electronic
- carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare
Alegeri parlamentare 2020. Cum poți afla la ce secție de votare ești arondat?
Accesează www.registrulelectoral.ro, introdu datele personale și vei afla secția de votare la care ai fost arondat, inclusiv adresa acesteia.

Orice alegător poate solicita primarului localității unde își are domiciliul sau reședința, după caz, prin cerere scrisă, datată și semnată, cuprinzând numele, prenumele, codul numeric personal (CNP) și adresa de domiciliu informații cu privire la propriile date cu caracter personal înscrise în Registrul electoral.
FOARTE IMPORTANT! Alegătorii cu buletinul expirat pot vota la alegeri parlamentare 2020.
Alegătorii care dețin un act de identitate al cărui termen de valabilitate expiră în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020 pot vota în baza acestuia la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie. Clarificarea a venit din partea Biroului Electoral Central, care a emis o interpretare unitară a prevederilor legale în vigoare.
"Alegătorul care deține un act de identitate dintre cele prevăzute la art. art. 83 alin. (1) – (3) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020 în baza acestuia", se arată în Decizia 35/2020 a BEC.
Alegeri parlamentare 2020. Cu ce acte de identitate poți vota la secțiile de votare din străinătate
Alegeri parlamentare 2020. Votul la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 5 și 6 decembrie 2020 a început vineri, 4 decembrie 2020, la ora 20.00, ora României, când s-a deschis secția de votare organizată la Auckland, Noua Zeelandă.
La ora 22.00, ora României, s-au deschis și secțiile de votare organizate în Canberra, Melbourne și Sydney, urmate de secțiile de votare din Adelaide (22.30 ora României) și Brisbane (ora 23.00, ora României).
Prima zi a votării în străinătate a continuat cu deschiderea secțiilor de votare organizate în Seoul și Tokyo (ora 24.00, ora României), Perth, Shanghai, Hong Kong, Beijing, Manila, Kuala Lumpur și Singapore (ora 1.00, ora României).
IMPORTANT! Având în vedere diferențele de fus orar, votarea în străinătate se desfășoară pe parcursul a 59 ore, secția Auckland fiind prima care se va deschide, iar secțiile din vestul Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, Anaheim, Sacramento, San Francisco, Los Altos, Las Vegas, Portland și Seattle) și Canadei (Vancouver) fiind ultimele care se vor închide (luni, 7 decembrie, ora 7.00, ora României).
Potrivit Ministerului de Externe român, cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot vota la alegeri parlamentare 2020 la oricare dintre cele 748 de secții organizate în străinătate, sâmbătă, 5 decembrie și duminică, 6 decembrie 2020.
Secțiile de votare sunt deschise între orele 7.00 și 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare sau se află la rând în afara sediului secției de votare, pentru a intra în localul de vot.
În conformitate cu art. 83 din Legea nr. 208/2015, la secțiile de votare organizate în străinătate pot vota cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.
Astfel, cetățenii români cu domiciliul în străinătate pot vota pe baza unuia din următoarele acte:
- pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu
- pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu
- pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu
Cetățenii români cu reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile din străinătate cu un document de identitate românesc (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar), însoțit de un document emis de autoritățile statului de reședință prin care se dovedește dreptul legal de ședere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile (lista acestor documente poate fi consultată aici: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anexa_omae_1627_20191_cu_anexe.pdf).
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot chiar dacă actele de identitate românești enumerate mai sus au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020. De asemenea, dacă documentele doveditoare ale reședinței în străinătate emise de autoritățile străine au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020, acestea sunt considerate valabile pentru exercitarea dreptului de vot. La următoarea adresă pot fi consultate documentele doveditoare ale reședinței în străinătate emise de autoritățile străine care au expirat înainte de 1 martie 2020 și sunt considerate valabile, potrivit legislației statului respectiv: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2020/alegeriparl_2020/lista_documente_valabile_expirate_inainte_de_1_martie.pdf. Cetățenii români cu reședința în străinătate pot prezenta documentele doveditoare ale reședinței în străinătate emise de autoritățile străine atât în original, cât și în copie, precum și în format electronic.
Românii din mai multe țări vor trebui să prezinte declarație pe propria răspundere când merg la vot. Peste 300 de secții în plus față de 2016
Alegeri parlamentare 2020. De joi, se poate consulta pe site-ul MAE o hartă interactivă a secțiilor de votare din străinătate. CLICK PE HARTĂ pentru a verifica secția de votare: ⤵️⤵️⤵️

Alegeri parlamentare 2020. Se votează în condiții atipice, de pandemie Covid-19!
Ce înseamnă asta? Că votarea se va desfășura respectând condiții speciale de protecție, așa cum au fost stabilite de autorități, după cum urmează:
- purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura
- asigurarea distanțării fizice de minimum un metru (1 m)
- dezinfecția periodică și după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanților la procesul electoral;
- amplasarea, în sediul secției de votare și în localul de vot, a flacoanelor cu soluție dezinfectantă, pe bază de alcool, pentru mâini, marcate corespunzător, precum și a recipientelor unde se vor arunca măștile și mănușile folosite;
- asigurarea personalului tehnic care va măsura temperatura participanților la procesul electoral, la intrarea în sediul secției de votare și care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieșirea din sediul secției de votare, astfel încât aceștia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia;
- asigurarea termometrelor noncontact și a materialelor de protecție sanitară, precum și a materialelor dezinfectante pentru secțiile de votare;
- președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15;
- accesul în localul de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători și să se respecte distanțarea de minimum un metru între persoane;
- alegătorii sunt obligați să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secției de votare și în localul de vot și la ieșirea din acestea;
- alegătorul va fi instruit să poziționeze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal - SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură, după care își va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluții dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănușile;
- pentru a fi identificat de către membrii biroului electoral al secției de votare, alegătorul va fi instruit să își îndepărteze pentru scurt timp masca, la o distanță de minimum 1,5 m față de operatorul de calculator și de membrii biroului electoral al secției de votare, iar după identificare alegătorul își va repoziționa masca acoperind nasul și gura;
- alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secției de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală și va poziționa actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secției de votare să nu fie necesară;
- se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secției de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot și a ștampilei cu mențiunea "VOTAT". Pe cât posibil, buletinele de vot, ștampila cu mențiunea "VOTAT" și pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secției de votare, sub supravegherea și la indicația acestora;
- după exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secției de votare, timbrul autocolant ori ștampila cu mențiunea "VOTAT", după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate;
- numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























