Guvernul a adoptat săptămâna trecută suspendarea facilității prin care firmele plătitoare de impozit pe profit puteau acorda angajaților 1.500 lei pentru creșă sau grădiniță. Decizia s-a aflat abia luni, când a fost publicată în Monitorul Oficial.
Suspendarea plății stimulentului de 1.500 de lei pentru creșă și grădiniță a fost adoptată de Guvern săptămâna trecută în ședința de joi, 25 martie.
OUG a fost publicată luni în Monitorul Oficial.
La sfârșitul ședinței de guvern de săptămâna trecută, premierul Florin Cîțu și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, nu au anunțat suspendarea acestei facilități.
Ministerul Finanțelor a publicat în urmă cu exact o săptămână proiectul de OUG privind unele măsuri fiscale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal și prorogarea unor termene, printre care și suspendarea stimulentelor pentru creșă și grădiniță.
Potrivit OUG, plata stimulentelor se suspendă, începând cu data de 1 aprilie 2021 și până la data de 31 decembrie 2021, inclusiv. Pe perioada suspendării, cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a creșelor și grădinițelor aflate în administrarea companiilor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată și intră sub incidența limitei stabilite pentru acestea, de 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului.
Sursa: Realitatea Financiara