Statul s-a mai împrumutat suplimentar de la bănci cu 90 milioane lei

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, vineri, 90 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 644 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 55 de luni, la un randament mediu de 4,52% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR), transmite Agerpres.

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 90 de milioane de lei, dar băncile au transmis oferte în sumă de 440 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în noiembrie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 4,74 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 540 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna octombrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 45 milioane de lei.

Articolul precedentProducția agricolă: ploile ne-au menținut pe locul 8 în UE
Articolul următorRomânia și Estonia, singurele țări din UE cu inflație peste 4%

10 COMENTARII

  1. … [Trackback]

    […] Information to that Topic: realitateafinanciara.net/statul-s-a-mai-imprumutat-suplimentar-de-la-banci-cu-90-milioane-lei/ […]

  2. … [Trackback]

    […] There you can find 53298 additional Information to that Topic: realitateafinanciara.net/statul-s-a-mai-imprumutat-suplimentar-de-la-banci-cu-90-milioane-lei/ […]

  3. … [Trackback]

    […] Here you can find 2349 additional Info to that Topic: realitateafinanciara.net/statul-s-a-mai-imprumutat-suplimentar-de-la-banci-cu-90-milioane-lei/ […]

  4. … [Trackback]

    […] Here you will find 71287 additional Info to that Topic: realitateafinanciara.net/statul-s-a-mai-imprumutat-suplimentar-de-la-banci-cu-90-milioane-lei/ […]

  5. … [Trackback]

    […] Read More here to that Topic: realitateafinanciara.net/statul-s-a-mai-imprumutat-suplimentar-de-la-banci-cu-90-milioane-lei/ […]

Comments are closed.