The businessman - bankrupt

În primele șase luni ale acestui an au fost înregistrate 3.538 de insolvenţe, cu 11% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai multe, 669, au fost înregistrate în București.

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu peste 11% în primele şapte luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, fiind înregistrate 3.538 de insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 669, în creştere uşoară – 0,90% – faţă de intervalul ianuarie – iulie 2020, când au fost consemnate 663 de firme.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj – cu 305 insolvenţe (plus 61,38%) şi Bihor – 249 (plus 3,32%) şi Timiş – 174 (plus 3,57%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Harghita (10), Covasna şi Tulcea, câte 14 şi Vaslui (17).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.045 (plus 15,47%), în construcţii – 590 (plus 15,69%) şi în industria prelucrătoare – 448 (14,58%).

În iulie 2021 au fost înregistrate 462 insolvenţe, cele mai multe în Capitală (65) şi în judeţele Cluj (39), Bihor (25) şi Timiş (22).

Articolul precedentLitoralul se ieftinește cu până la 70% de la 1 septembrie
Articolul următorUn nou maxim istoric pentru euro în raport cu moneda națională