Oprescu: Pe un trend de majorare a dobânzilor se temperează avansul economic

O creştere de 6,97% a părut pentru mulţi excesivă în 2017, chiar dacă au fost destul de multe voci care au spus că ne putem permite un astfel de ritm de creştere, a afirmat, miercuri, Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi CEO Alpha Bank, într-o conferință de specialiatate.

”Nimeni nu moare dintr-o creştere mai temperată şi mai stabilă, mai sustenabilă. Mă aştept la o încetinire e creşterii economice, şi este normal. Pe un trend de creştere de dobândă te aştepţi la o temperare a creşterii economice”, a spus Oprescu.

România a ratat atât intrarea în criza economică, dar şi ieşirea din acea criză din punct de vedere al mentalului, iar pentru perioada următoare mă aştept la o încetinire a creşterii economice, arată Sergiu Oprescu.

„Acum suntem într-o perioadă de creştere economică de şapte ani. În mod normal, dacă pleci de la valori foarte mici, te aştepţi la serii de creşteri economice destul de lungi, asta dacă nu faci alte isprăvi nedorite… În mod normal, nu te aştepţi la întreruperi, ci la perioade în care creşterea economică s-ar putea să fie mai temperată. O creştere de 6,97% a părut pentru mulţi excesivă în 2017, chiar dacă au fost destul de multe voci care au spus că ne putem permite un astfel de ritm de creştere. Nimeni nu moare dintr-o creştere mai temperată şi mai stabilă, mai sustenabilă. Mă aştept la o încetinire e creşterii economice, şi este normal. Pe un trend de creştere de dobândă te aştepţi la o temperare a creşterii economice”, a menţionat Oprescu, citat de agenția publică.

„Creşterea dobânzilor, în general, conduce la o temperare a creşterii creditului. Creditul bancar neguvernamental în sistem a crescut cu 6,5% – 6,7%, în ultimul an, din datele pe care le avem acum. Această creştere arată că suntem într-un moment de reluare a creditării şi trebuie ajustată şi cu nivelul de scădere de neperformanţă. Ne uităm pe sold, dar uităm să vedem că de fapt segmentul bun al creditului neguvernamental a crescut mai repede. În 2014 aveam un nivel de neperformanţă de 22 puncte procentuale, iar la sfârşitul anului 2017 aveam 6,4. În această perioadă, am rămas cu un sold al creditului neguvernamental aproximativ constant, de la 49 de miliarde de euro la 51 de miliarde de euro”, a explicat Oprescu.

Dobânzile la lei vor avea o volatilitate mai mare în perioada următoare, iar în privinţa cursului valutar, care a fost întotdeauna o ancoră în aşteptările inflaţioniste, nu ne aşteptăm la modificări semnificative dacă va fi temperată creşterea inflaţie, apreciază președintele ARB.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească miercuri pe piaţa interbancară, ajungând la 3,34% pe an, de la 3,27% pe an, marţi.
Articolul precedentPiața nu crede în promisiuni electorale: ROBOR explodează și scumpește toate creditele în lei
Articolul următorO cincime din cifra de afaceri a farmaciilor este dată de exportul paralel de medicamente

Comments are closed.