Pe fondul unor presiuni inflaţionist determinate de criza din energie, dar şi ca urmare a aşteptărilor investitorilor ca atât BNR, cât şi alte bănci centrale să accelereze ritmul de creştere a dobânzilor, fondurile mutuale au început să retragă bani, pentru prima dată în ultimul an.

Astfel, în septembrie inves­ti­torii au retras bani din fon­durile de investiţii, în special din fon­durile de obligaţiuni, respectiv 175 mi­lioane de lei, instrumente de investiţii ale căror ran­damente au fost afectate de creşte­rea dobânzilor, potrivit ZF.ro. În cazul obligaţiunilor, randamentul acestora scade când cresc dobânzile, pentru că depozitele bancare devin mai atractive.

„Această evoluţie este benefică pentru performanţa fondu­rilor cu venit fix pe termen mai lung şi cred că în viitor acest segment îşi va re­câştiga atractivitatea“, spune Adrian Cojocar, Patria AM. Pe lân­gă fondurile de obligaţiuni, retrageri au fost înregistrate şi la fondurile din categoria „alte fonduri“.

Pe de altă parte, în septembrie 2021 fondurile de acţiuni au avut in­trări din partea investitorilor, ceea ce arată pe de o parte o posibilă mi­graţie dinspre zona fondurilor de ob­liga­ţiuni, iar pe de altă parte că ac­tuala criză guvernamentală nu îi spe­rie pe cei cărora le place riscul în investiţii.

De la începutul anului 2021 şi până în septembrie, intrările în fon­du­rile mutuale sunt de circa 2,6 miliarde de lei, arată datele Asociaţiei Admi­nis­tratorilor de Fonduri. În aceeaşi perioadă din 2020, retragerile de bani erau de circa 4 mld. lei, o sumă record.

Articolul precedentCulisele Statului Paralel: Bugetari de lux, topul „sinecuriștilor” de la stat
Articolul următorRomânia a reușit scăderea deficitului bugetar față de anul trecut