Sectorul bancar ”din umbră”, rulează active de 42.000 miliarde euro

Autoritățile de supraveghere trebuie să urmărească cu atenție sectorul bancar ”din umbră” și nivelul datoriei piețelor emergente, la zece ani de la falimentul băncii de investiții Lehman Brothers, a afirmat Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor BCE, într-un interviu acordat postului de radio France Inter, citat de Bloomberg.

Deoarece băncile „au cules roadele” afacerilor mai riscante din timpul crizei financiare, până la sfârșitul anului trecut investitorii specializați au introdus în sectorul bancar european din umbră active de peste 42.000 de miliarde de euro (49.000 de miliarde de dolari) sau aproximativ 40% din sistemul financiar al Uniunii Europene, conform datelor publicate luni de Comitetul european pentru riscuri sistemice (ESRB).

„Unul din principalele riscuri pe care trebuie să-l analizăm astăzi este în afara sistemului bancar, așa numitul sistem bancar din umbră, care este mai puțin reglementat. El este reprezentat de marile fonduri de investiții, care sunt parțial americane. Trebuie să întărim supervizarea în acest domeniu”, a declarat Francois Villeroy de Galhau, care este și guvernatorul Băncii Centrale a Franței.

Acesta a atras atenția și asupra riscurilor provocate de datoriile piețelor emergente, citând recentele crize din Turcia și din Argentina. Sectorul bancar din umbră este alcătuit din firme financiare care nu fac parte din categoria băncilor, companiilor de asigurări, fondurilor de pensii și caselor de clearing reglementate.

Comitetul european pentru riscuri sistemice a precizat că printre vulnerabilitățile cu care se confruntă sistemul financiar paralel se află riscul legat de lichiditate, cel de contagiune către diverse alte sectoare, inclusiv către băncile din umbră, și nivelul ridicat de îndatorare, prin utilizarea derivatelor pentru finanțarea tranzacțiilor.

În ultimii ani, băncile din umbră au înregistrat o creștere rapidă, ceea ce a spoit temerile privind stabilitatea financiară din sectorul bancar. Reglementările introduse după criza financiară din 2008 destinate să asigure stabilitatea sectorului bancar trebuie extinse și la fondurile care oferă credite, așa-numitele bănci din umbră, și firme de tip fintech, a avertizat recent Banca Reglementelor Internaționale (BRI).

Articolul precedentTzunami pe piața forței de muncă. De ce creșterea forțată a costurilor salariale nu poate opri exodul de mână de lucru
Articolul următorRomânii iau credit să aibă bani de mâncare. Restanțele frecvente, factura la curent și întreținerea

Comments are closed.