Una din trei persoane între 0-24 de ani nu are bani ca să trăiască la un standard acceptabil pentru societate.
Sărăcia împărțită pe grupe de vârste arată o situație alarmantă. Peste 32% dintre copii cu vârsta între 0-17 ani, sunt săraci. Ba mai mult, între persoanele de 18-24 de ani, adică tinere, rata de sărăcie este de 31,4%, potrivit INS.
Sărăcia este definită de INS ca situaţia în care se află acei oameni ale căror venituri sunt atât de scăzute încât le este imposibilă atingerea unui standard de viaţă considerat ca fiind acceptabil în societatea în care trăiesc, care se confruntă cu dezavantaje multiple legate de şomaj, venituri mici, condiţii de locuit precare, îngrijirea inadecvată a sănătăţii şi bariere în accesul la învăţământ, cultură, sport şi petrecerea timpului liber.
Per total, în 2017 avem 4,6 milioane de săraci, în scădede de la 5 milioane, câți aveam în 2016. Din grupele de vârstă analizate, procentul celor săraci este următorul:
- 0-17 ani – 32,2%
- 18-24 ani – 31,4%
- 25-49 ani – 21,4%
- 50-64 ani – 19,2%
- Peste 65 ani – 20%
În anul 2017, dintre familiile care au copii dependenţi, cele mai puternic afectate de sărăcie au fost gospodăriile numeroase formate din 2 adulţi cu 3 sau mai mulţi copii dependenţi (61,9% dintre aceştia), arată publicația citată.
Speciliștii au analizat perioada ultimilor 4 ani – 2014-2017 și au descoperit că situaţia materială a familiilor în care copiii sunt dependenţi este precară pentru peste un sfert din numărul total al acestora. Cu toate acestea, tendinṭa este de scădere , de la 32,0% în 2014, la 28,1% în 2017. Scăderi importante ale ratei sărăciei de-a lungul acestei perioade s-au înregistrat în cadrul gospodăriilor formate din 2 adulṭi cu 3 sau mai mulṭi copii dependenṭi (cu 8,6 puncte procentuale), urmate de gospodăriile cu 3 sau mai mulṭi adulṭi cu copii dependenṭi (cu 4,9 puncte procentuale) ṣi în gospodăriile cu doi adulṭi ṣi doi copii dependenṭi (cu
4,6 puncte procentuale).
România rămâne țara din Europa cu cea mai mare rată a sărăciei (23,6% în 2017).