Câștigul salarial mediu brut lunar a crescut cu 7,4% în 2020, la 5.213 lei, iar câştigul salarial mediu net lunar a fost 3.217 lei, cu 7,7% (231 de lei) mai mare față de anul precedent, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică.

Lunar, angajatorii au cheltuit în medie 5.409 lei/salariat, cu 6,2% mai mult față de 2019.

Pentru anul trecut, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost 225% faţă de anul 1990, mai mare cu 10,7 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 94,7 puncte procentuale faţă de anul 2008.

 

Salariaţilor bărbaţi le-au revenit câştiguri salariale medii nete lunare superioare salariaţilor femei în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari diferenţe (peste 17%) regăsindu-se în intermedieri financiare şi asigurări (37,9%), informaţii şi comunicaţii (25,9%), alte activităţi de servicii (25,6%), industria prelucrătoare (25,2%) şi comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (17,2%).

În profil teritorial, pe judeţe, câştigul salarial mediu net lunar în anul 2020 s-a situat sub media pe economie în 37 dintre judeţe.
Cele mai scăzute câştiguri salariale medii nete lunare s-au înregistrat în judeţele Harghita (2483 lei, cu 22,8% mai puţin decât media pe economie), Bistriţa-Năsăud (2538 lei, cu 21,1% mai puţin decât media pe economie), Teleorman (2539 lei, cu 21,1% mai puţin decât media pe economie), Vrancea (2561 lei, cu 20,4% mai puţin decât media pe economie), respectiv Covasna (2579 lei, cu 19,8% mai puţin decât media pe economie).

La polul opus, cu cele mai mari valori ale câştigurilor salariale medii nete lunare s-au situat Municipiul Bucureşti (4408 lei, cu 37% peste media pe economie), respectiv judeţele Cluj (3744 lei, cu 16,4% peste media pe economie), Timiş (3536 lei, cu 9,9% peste media pe economie), Ilfov (3348 lei, cu 4,1% peste media pe economie) şi Iaşi (3327 lei, cu 3,4% peste media pe economie).
Costul mediu lunar al forţei de muncă în anul 2020 a fost 5409 lei/salariat, cu 6,2% mai mare comparativ cu anul precedent.

Costul mediu lunar a crescut în majoritatea activităţilor economice comparativ cu anul precedent, iar cele mai importante creşteri s-au regăsit în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+10,2%), informaţii şi comunicaţii (+9,9%), distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+8,5%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+8,3%), sănătate şi asistenţă socială (+8%), respectiv activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+7,1%).

Scăderile costului mediu lunar faţă de anul precedent au fost determinate, în principal, de transferurile acordate de la bugetul statului către angajator, în vederea sprijinirii unităţilor economico-sociale în contextul situaţiei cauzate de pandemia COVID-19 şi a stării de urgenţă/alertă, respectiv de transferurile de la bugetul statului către angajator pentru stimularea ocupării forţei de muncă prin (re)încadrarea în muncă a anumitor categorii de persoane (de exemplu: absolvenţi, şomeri), precizează INS.

 

„Spre deosebire de anii precedenţi, în anul 2020, în principal ca urmare a situaţiei cauzate de pandemia COVID-19 şi a stării de urgenţă/alertă, ponderea transferurilor de la bugetul de stat în totalul cheltuielilor cu forţa de muncă (cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte) a fost 1,3%, dar cu variaţii importante pe activităţi economice. Astfel, cele mai ridicate ponderi s-au regăsit în activităţile de hoteluri şi restaurante (12,4%), urmate de activităţile de spectacole, culturale şi recreative (6,9%), alte activităţi de servicii (3,2%), industria prelucrătoare (2,5%), tranzacţiile imobiliare (1,7%) şi comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (1,5%).

Comparativ cu media pe economie, costul mediu lunar a fost semnificativ mai ridicat în activităţile economice de informaţii şi comunicaţii (+89,3%), intermedieri financiare şi asigurări (+72,5%), industria extractivă (+63,3%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+53,3%), sănătate şi asistenţă socială (+44,2%), administraţie publică (+37,4%), respectiv activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+26,5%).

Cele mai relevante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au înregistrat în activităţile economice din hoteluri şi restaurante (-51,2%), alte activităţi de servicii (-37,6%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-24,1%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-22,3%), construcţii (-21,7%), respectiv tranzacţii imobiliare (-20,4%).

Numărul mediu al salariaţilor în anul 2020 a fost 5,032 milioane persoane, în scădere cu 132.700 persoane faţă de anul precedent. Comparativ cu anul precedent, scăderi semnificative ale numărului mediu al salariaţilor s-au înregistrat în industria prelucrătoare (-76.800 persoane), hoteluri şi restaurante (-17.400 persoane), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (-16.100 persoane), transport şi depozitare (-13.800 persoane), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-7.100 persoane), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (-4.700 persoane), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-4.500 persoane), respectiv în alte activităţi de servicii (-3.600 persoane).

La polul opus, creşteri ale numărului mediu al salariaţilor s-au consemnat în activităţile economice de construcţii (+11.500 persoane), sănătate şi asistenţă socială (+8.800 persoane), respectiv informaţii şi comunicaţii (+6.100 persoane).

Efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2020 a fost 5,411 milioane persoane, mai mic cu 70.000 persoane comparativ cu sfârşitul anului precedent. Efectivul salariaţilor din societăţile cu capital privat a fost majoritar (75,7%) şi a înregistrat o scădere cu 1,8% comparativ cu anul precedent.

Domeniul informaţii şi comunicaţii a consemnat cele mai mari câştiguri salariale medii nete lunare în anul 2020, acestea situându-se cu 92,4% peste media pe economie, în timp ce sectorul hoteluri şi restaurante a consemnat câştiguri salariale medii nete lunare cu 45,2% sub medie, potrivit Agerpres.

„Cele mai mari câştiguri salariale medii nete lunare realizate în anul 2020, superioare mediei pe economie, s-au înregistrat în următoarele activităţi economice: informaţii şi comunicaţii (+92,4%), intermedieri financiare şi asigurări (+65,2%), administraţie publică (+62,0%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+50,2%), industria extractivă (+41,5%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+28,8%), sănătate şi asistenţă socială (+24,4%), respectiv învăţământ (+11,1%)”, se arată în comunicatul Institutului naţional de Statistică transmis vineri AGERPRES.

Câştigurile salariale medii nete lunare care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în următoarele activităţi economice: hoteluri şi restaurante (-45,2%), alte activităţi de servicii (-37,1%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-25%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-23,6%), tranzacţii imobiliare (-21,5%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (-18,9%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-17,7%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-15,4%), industria prelucrătoare (-14,3%), transport şi depozitare (-9,6%), respectiv construcţii (-4,7%).

Articolul precedentPreședintele Camerei de Comerț, Mihai Daraban: Este nevoie urgentă de o resetare administrativă a României
Articolul următorDupă ce a întârziat la nivel central, Raluca Turcan le cere autorităților locale să urgenteze aplicarea legii consumatorului vulnerabil