Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a zburat de la Viena la la Sankt Petersburg pentru discuţii cu preşedintele Vladimir Putin. Novak va reveni în capitala Austriei vineri pentru negocieri cu OPEC şi statele din afara cartelului.

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ajuns joi la un acord privind reducerea producţiei, dar aşteaptă un angajament din partea Rusiei, care nu e membru OPEC, pentru a decide exact cu cât va scădea producţia, o măsură menită să sprijine preţul ţiţeiului, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Statele membre ale OPEC s-au reunit joi la sediul de la Viena pentru a încerca să găsească o formulă magică destinată să seducă o piaţă volatilă pe care cotaţiile au scăzut cu 30% în două luni. Înaintea reuniunii, preşedintele SUA, Donald Trump, care de mai multe luni pune presiune pe OPEC, a cerut organizaţiei să nu provoace o creştere a preţului petrolului, în dorinţa de a-i menaja pe consumatorii americani.

„Sper să ajungem la un acord final vineri, care trebuie sprijinit şi de ţările din afara OPEC. Dacă nu toţi sunt dispuşi să se alăture şi să contribuie în mod egal, vom aştepta până vor fi”, a afirmat ministrul Energiei din Arabia Saudită, Khalid al-Falih.

Acesta a adăugat că printre posibilele opţiuni se află reducerea producţiei de către OPEC şi statele din afara cartelului cu 0,5-1,5 milioane barili pe zi (bpd), iar un milion bpd este acceptabil.

„Un milion bpd i-ar putea dezamăgi pe unii. Dar reducerea se aplică la nivelul din septembrie sau octombrie, şi nu la cel din noiembrie, iar impactul va fi suficient pentru a limita creşterea stocurilor de ţiţei”, a explicat Greg Sharenow, vicepreşedinte al Pimco.

Delegaţii OPEC susţin că organizaţia şi statele din afara cartelului ar putea reduce producţia cu un milion bpd în cazul în care contribuţia Rusiei se va situa la 150.000 bpd. Dacă Rusia contribuie cu aproximativ 250.000 bpd, atunci reducerea producţiei ar putea depăşi 1,3 milioane bpd.

Negocierile de culise între ţările membre ale OPEC şi partenerii lor au început încă de miercuri în capitala Austriei. Aceste două grupări, care numără un total de 20 de ţări, şi care reprezintă mai mult de jumătate din oferta mondială de petrol, sunt legate de la finele lui 2016 de un acord de limitare a producţiei.
Majoritatea analiştilor mizează pe un anunţ de reducere a producţiei, a cărui amploare rămâne principala necunoscută, cu obiectivul redresării preţului la barilul de petrol care în prezent evoluează în jurul nivelului de 60 de dolari pentru barilul de ţiţei Brent, de referinţă pentru piaţa europeană, potrivit Agerpres.

Articolul precedentEconomia a crescut cu 1,9% în trimestrul III
Articolul următorBloomberg: Băncile centrale sunt tot mai vulnerabile în faţa atacurilor politice