Mâncăm din ce în ce mai prost, dar si mai scump. Asta pentru că România importă alimente în cantități uriașe, iar la export trimite materia primă. Așa se face că exportăm grâu ieftin și importăm aluat congelat care ajunge pâine tot mai scumpă pe mesele românilor. Chiar și coșul zilnic îi costă pe români mai mult decât pe alți europeni. 

Cele mai recente date arată că cea mai mare parte din bugetul românilor merge către mâncare, iar în țara noastră coșul zilnic este mai scump decât în alte state europene.

Dacă în România prețul pentru un kilogram de cartofi este de 4 lei, în Germania, prețul acestuia nu depășește 3 lei. O situație similară observăm și în cazul lactatelor sau al orezului, care sunt mult mai scumpe în țara noastră decât în țări precum Germania sau Spania. Chiar dacă în unele țări prețul este ceva mai mare, și salariile sunt pe măsură. 

Scumpirile s-au accentuat odată cu inflația, însă o altă problemă o constituie importurile. În ultimul an, importurile au crescut cu 30% iar acum 80% dintre alimente sunt aduse din afară – mai scumpe și pline de conservanți. Și asta nu pentru că nu am produce suficient.

„In Romania ne aflam in situatia de a raporta incheiarea recoltarii culturilor de grau. Am recoltat intreaga suprafata. Productia asigura consumul integral al tarii si disponibilitai pentru export. Intreaga productie recoltata are 3 destinatii: 1.) pastrarea in magazii astfel incat sa nu se deprecieze, 2.) in depozitele pentru transformarea in faina si pe drumul painii, 3.) si apoi sa asiguram exportul”, a afirmat ministrul Agriculturii Petre Daea.

Și într-adevăr, exportăm grâu ca mai apoi să importăm aluat congelat care mai apoi se transformă în produse expuse pe rafturile patiseriilor.

Cu toate acestea, magazinele sunt pline.

Doar în luna iunie, deficitul comercial dintre importuri și exporturi a depășit două miliarde de euro. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentNumărul hectarelor raportate ca afectate de secetă, în creştere de la o zi la alta. Ce judeţe au raportat culturi calamitate
Articolul următorPrimele vești bune – Rata inflației a scăzut ușor în luna iulie – Anunțul făcut de INS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau