Piața berii a crescut în ultimii cinci ani cu aproape 20%, iar în acest an ar putea depăși pragul de 4 miliarde lei, arată o analiză realizată de KeysFin.

La finalul anului trecut, pe piața din Romania activau 47 de producători de bere, un număr dublu față de acum cinci ani. În acest interval, veniturile din vânzări la nivelul întregului sector au crescut cu 624,2 milioane lei, ajungând în 2017 la o valoare de 3,97 miliarde lei.

Potrivit analiștilor de la KeysFin, evoluția semnificativă a pieței se explică în primul rând prin dezvoltarea unei oferte cât mai variate.

„Ultimii ani au adus modificări în comportamentul de consum al românilor, care caută în prezent tot mai mult berea de calitate, varietatea, sunt interesați de alternative. Pentru a răspunde acestor cerințe pe piață au apărut tot mai multe start-up-uri, care vizează segmente de nișă, în special în zona premium.”, au declarat aceștia.

Companiile și-au optimizat semnificativ operațiunile, dovadă că rezultatul net a crescut de 7,5 ori în 2017 față de 2013, pierderea netă s-a diminuat cu 83%, iar productivitatea la nivel de angajat a crescut cu 17%. Interesant este și faptul că perioada medie de plată a datoriilor (DPO) a scăzut cu 32.3% (de la 169 zile la 114 zile), ceea ce inseamnă că firmele își plătesc furnizorii semnificativ mai repede decât în urmă cu 6 ani.

TOPUL producătorilor de bere din România

Deși la prima vedere pare că în România există sute de producători, realitatea arată că 87% din piață este concentrată în mâinile a numai 3 companii, toate cu acționariat strain.

Liderul în acest sector, conform datelor de la Ministerul Finanțelor, este Ursus Breweries, care deține, printre altele, mărcile Timișoreana, Ursus, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Pilsner Urquell, Ciucaș, Stejar, Azuga. Compania, parte a grupului japonez Asahi Breweries, a realizat în 2017 o cifră de afaceri de 1,7 miliarde lei, ajungând la o cotă de piață de 43%.

Pe locul secund se află Heineken Romania Sa, firmă olandeză care vinde în România mărcile Heineken, Desperados, Ciuc, Golden Brau, Bucegi, Neumarkt, Harghita, Hațegana, Silva, Gambrinus, Affligem, Edelweiss, Birra Moretti, Amstel, și care a realizat anul trecut afaceri de 1,16 miliarde lei, aferentă unei cote de piață de 29%.

Top 3 este completat de Bergenbier S.A., cu afaceri de 599,2 milioane lei în 2017 și o cotă de piață de 15%. Compania controlată de olandezii de la MOLSON COORS NETHERLANDS BV vinde în România brandurile Bergenbier, Staropramen, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Corona, Lowenbrau.

Pe locurile următoare s-au clasat, în ordinea cifrei de afaceri, United Romanian Breweries Bereprod SRL (Tuborg, Carlsberg, Skol, Holsten, Guiness) – 392,4 mil.lei, Albrau Prod S.A. (30,8 mil.lei), Bermas SA (27,9 mil.lei), Lixid Project SRL (27,6 mil.lei), Martens SA (18,1 mil.lei), Fabrica De Bere Bună SRL (4,1 mil.lei) și HB Traditional Brewery SRL (1,61 mil.lei).

În total, primii 10 jucători din piață au realizat, anul trecut, afaceri de 3,9 miliarde de lei, reprezentând 99,87 % din total.

„Datele financiare arată că piața berii este controlată de jucătorii străini, în principal de olandezi, britanici și belgieni care, în ultimii ani, au preluat aproape toate companiile românești de profil.”, afirmă analiștii de la KeysFin.

Chiar dacă piața berii a crescut puternic în acești ani, încă nu și-a atins potențialul maxim. Mai există încă loc de creștere dacă este să judecăm doar din prisma consumului pe cap de locuitor.

În statisticile internaționale, România este pe locul 10 , cu un consum de bere este de 75,6 litri/locuitor în 2017, în timp ce în Polonia este de 98 de litri, iar în Cehia de 137 litri. Slovenia, Letonia, Croația, Austria și alte țări se află în fața noastră în acest clasament.

Articolul precedentBNR menține nivelul dobânzii cheie la 2,50% pe an
Articolul următorLeul s-a depreciat, luni, față de euro. Dolarii s-au vândut mai scump

Comments are closed.