Guvernul Orban face ce făceau și precedentele cabinete: se împrumută de bani. Mai exact, 3 miliarde de euro, sub formă de obligațiuni denonimate, una cu scadenţa pe 12 ani, iar cealaltă pe 30 de ani. Contrar așteptărilor, investitorii au plasat ordine de 12 miliarde de euro, de peste patru ori cât au programat Finanțele să se împrumute.

Florin Cîțu a împrumutat marți 3 miliarde de euro de pe pieţele externe, în prima emisiune de obligaţiuni denominate în euro din 2020.

Emisiunea a fost structurată pe două tranşe, una cu scadenţa pe 12 ani, iar cealaltă pe 30 de ani. Investitorii au plasat ordine de 12 miliarde de euro, de peste patru ori cât au programat Finanțele să se împrumute.

Valoarea completă a împrumutului, dar şi dobânda, urmează să fie publicată cel mai probabil după închiderea bursei sau mâine dimineaţă.

În 2019 statul român s-a împrumutat în euro de pe pieţele externe de mai multe ori, recordul fiind stabilit în martie la suma aproximativ egală cu cea contractată în emisiunea de marți de 3 miliarde de euro.

Articolul precedentCererea de mașini electrice crește, însă consumatorii sunt reticenți față de autovehiculele autonome
Articolul următorRomânia, campioana UE la deficit și datorii