Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat o directivă privind clădirile ecologice, ceea ce presupune obligativitatea elaborării unor planuri naționale pentru renovarea clădirilor. Legea va fi obligatorie pentru toți românii, iar regulile impuse pentru noile locuințe vor duce, cel mai probabil, la scumpirea acestora.
Măsura prevede obligativitatea elaborării de planuri naționale pentru renovarea clădirilor și impunerea unor cerințe pentru viitoarele clădiri „verzi”.
Eficiență energetică: Clădirile trebuie să îndeplinească anumite standarde de eficiență energetică pentru a reduce amprenta lor de carbon.
Conservarea apei: Sistemele de reducere a consumului de apă trebuie să fie integrate în clădiri.
Managementul deșeurilor: Programele de reducere a cantităților de deșeuri trebuie să fie implementate în timpul procesului de construcție, iar clădirea trebuie să fie echipată cu sisteme de colectare selectivă după finalizare.
Calitatea aerului: Clădirile trebuie să dispună de sisteme eficiente de ventilare, iar utilizarea materialelor toxice în construcție este interzisă.
Sustenabilitatea locației construite: Clădirea trebuie să aibă un impact minim asupra mediului înconjurător.
Ignorarea acestor cerințe poate fi sancționată cu amenzi, întârzieri în procesul de aprobare a proiectului și posibila răspundere pentru deteriorarea mediului, inclusv imposibilitatea obținerii autorizațiilor necesare.
Ce schimbări vor fi pe piața imobiliară
Implementarea noii legislații va conduce la creșteri de prețuri pe piața imobiliară. Începând cu anul 2030, noile construcții trebuie să fie concepute ca fiind ecologice, respectiv eficiente din punct de vedere energetic și conectate la surse de căldură curată, potrivit BZI.