Unitatea 1 de la centrala nucleară de la Cernavodă se deconectează automat de la Sistemul Energetic Naţional, fără impact asupra securităţii nucleare.

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în seara zilei de vineri, din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a centralei, fără impact asupra securităţii nucleare, informează Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN).

„Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, conform procedurilor aplicabile. Deconectarea automată şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei”, precizează sursa citată de Agerpres.

România a importat vineri seara o cantitate de energie electrică de 1.905 MW, în contextul în care, la ora 21:50, consumul era de 8.019 MW, iar producţia de 6.113 MW, conform datelor publicate de Transelectrica. Potrivit sursei menționate, producţia pe bază de cărbune totaliza la acea oră 1.237 MW, cea pe hidrocarburi 1.358 MW, hidro 2.176 MW, eolian 638 MW şi biomasă 53 MW. Producţia de energie nucleară era de numai 651 MW după ce Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional.

Articolul precedentMARCEL CIOLACU: NU VOI ACCEPTA BLOCAREA UNOR PROIECTE ENERGETICE STRATEGICE, MAI ALES PE ZONA DE HIDROCENTRALE
Articolul următorDe unde face statul rost de banii pentru creșterea de pensii și salarii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau