Rata şomajului în formă ajustată sezonier a ajuns în aprilie la 4%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în martie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

Estimarea numărului şomerilor a fost, în aprilie, de 354.000 persoane, faţă de 347.000 de persoane în martie. Faţă de aceeaşi lună din 2018, raţa şomajul a scăzut.

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,1% pentru luna aprilie 2019 (3,5% în cazul bărbaţilor şi 2,7% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 73,7% din numărul total al şomerilor estimat pentru aprilie 2019.

Articolul precedentTeodorovici anunță scutiri de taxe pe modelul celor din IT și în alte domenii
Articolul următorÎnlocuitorul lui Vâlcov anunță schimbări majore: „Gata. Sunt prea mulți bugetari”