Conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR și a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti ADIZMB au semnat, astăzi, PROTOCOLUL DE COLABORARE PENTRU REALIZAREA DRUMURILOR RADIALE CONEXE AUTOSTRĂZII DE CENTURĂ BUCUREȘTI A0, în prezența conducerii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii România, a primarului general al Municipiului Bucureşti și a președintelui Consiliul Judeţean Ilfov.

Protocolul stabilește drepturile, obligaţiile și contribuţia financiară a fiecărei părţi la bugetul proiectului, precum şi responsabilităţile ce le revin în implementarea activităţilor aferente proiectului ce va fi depus în cadrul POIM, în perioada de programare 2021-2027. Scopul îl reprezintă proiectarea drumurilor radiale conexe Autostrăzii de Centură București A0.
De la începutul anului 2021, conștienți fiind că Autostrada Bucureștiului nu trebuie folosită doar pentru tranzit, ci și pentru a genera dezvoltare și impact economic major pentru regiune, în cadrul Grupului de lucru format din experţi din cadrul Ministerului Transporturilor, ai Consiliului Judeţean Giurgiu şi al Primăriei Capitalei, am analizat și identificat necesitatea realizării unei strategii de dezvoltare a infrastructurii între cele două inele rutiere din jurul Capitalei – A0 și Centura Bucureștiului, respectiv să realizăm noi drumuri, pe care le-am numit radiale, care să facă legătura dintre Coridorul IV – A0 și zona economică. PROTOCOLUL privind colaborarea instituțională dintre Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Consiliul Județean Ilfov și Primăria Municipiului București a fost semnat la data de 5 noiembrie 2021.
Este vorba despre 10 drumuri radiale pe o lungime de peste 96 de km şi 33 de noduri rutiere, care leagă artere importante ale Municipiului București și Centura Capitalei cu Autostrada Bucureștiului – A0, intersectând 30 de localităţi din zona metropolitană.
Vor fi 96 de km de trotuare și de piste de biciclete în lungul tuturor drumurilor radiale și 120 de puncte de încărcare a autovehiculelor electrice.
Drumuri radiale
DR1 – Vest Expres, are o lungime de 8,98 km și realizează legătura între Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Timișoara, având un cost estimat de 75 milioane de euro cu TVA
DR2 – Autostrada A1, are o lungime de 12 km și scopul proiectului este de extindere la trei benzi pe sens între km 10 și km 23 a Autostrăzii A1. Costul estimat este de 42,9 milioane de euro cu TVA
DR3 – Giuleşti Expres, drum radial care are o lungime de 10,37 km, conectează Săbăreni la Autostrada A0, se prelungește până la DNCB apoi realizează legătura cu Calea Giulești. Costul estimat este de 72,6 milioane de euro cu TVA
DR4 – Nord Expres, cu o lungime de 12,59 km realizează conexiunea localității Corbeanca la Autostrada A0, apoi se prelungește spre DNCB și Bulevardul Poligrafiei. Costul total estimat este de 102,3 milioane de euro cu TVA
DR5 -Pipera Expres, are o lungime de 8,7 km și realizează legătura între Autostrada A0 și localitățile Otopeni – Tunari – DNCB – Penetrație Aleea Teișani. Costul total estimat este de 77,6 milioane de euro cu TVA
DR6 -Afumaţi Expres, drumul radial ce realizează conexiunea Autostrăzii A0 cu DN2, devenind o variantă de ocolire a localității Afumați. Are o lungime de 4,39 km și un cost total de 34,1 milioane de euro cu TVA
DR7 – Est Expres are o lungime totală de 6,1 km, conectează Moara Domnească la Autostrada A0 și realizează legătura Municipiului București la A0 prin Dobroești – Pantelimon – DNCB – A0. Costul estimat este de 58,3 milioane de euro cu TVA
DR8 – Splai Expres cu o lungime de 5,49 km conectează Autostrada A0 cu Municipiul București prin legătura la DNCB și Splaiul Unirii, dar și conexiunea cu zona metropolitană prin nodul Cernica. Costul total estimat este de 36,5 milioane de euro cu TVA
DR9 – Sud Expres, are o lungime de 13,86 km și realizează conexiunea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei / Gara Progresu. Costul estimat este de 96,4 milioane de euro cu TVA
DR10 – Măgurele Expres, realizează legătura Autostrăzii A0 la DNCB – Parc Industrial Măgurele – Prelungirea Ferentari. Are o lungime de 9,62 km și un cost total estimat de 76,6 milioane de euro cu TVA
____________________

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentSUSPANS cu OUG privind plafonarea si compensarea. Cîțu: E posibil să ajungă în ședința de guvern de azi
Articolul următorGuvernul a adoptat OUG pe energie. Virgil Popescu: „Scade plafonul de la 1 leu pe kW, la 80 de bani pe kW”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau