Protest de amploare în fața Guvernului! 3.000 de oameni ies în stradă din cauza ultimelor măsuri adoptate de stat, dar și din cauza taxelor ce ar putea intra în vigoare de anul viitor. Mediul de afaceri, contabili, dar și cei din turism sunt nemulțumiți de modul în care vor fi implementate e-tva și e-transport. 

Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) vor protesta luni în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a atrage atenţia asupra climatului economic marcat de „haos legislativ şi incertitudine fiscală”, solicitând totodată schimbări fundamentale în politica fiscală a ţării.

Protestul „Fără haos în legislaţia fiscală” din Piaţa Victoriei va începe luni, la ora 9:00, după care se va merge în marş spre sediul Ministerului Finanţelor din Piaţa Constituţiei.

Potrivit PACR, la protest ar putea participa în jur de 3.000 de oameni, contabili şi economişti, însă astfel de acţiuni vor avea loc şi în alte oraşe din ţară precum Timişoara, Oradea, Iaşi şi Bistriţa.

Organizaţia a anunţat duminică deschiderea unui canal de dialog direct cu reprezentanţii premierului şi cu cei ai Ministerului Finanţelor, în condiţiile în care o delegaţie a protestatarilor va fi primită luni la discuţii.

Protestul contabililor şi economiştilor este susţinut şi de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Patronatul Medicilor de Familie şi OFA UGIR.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentSimona Bucura Oprescu, anunț crucial pentru seniorii României: Toate pensiile vor fi RECALCULATE din oficiu
Articolul următorHaos pe Aeroportul Otopeni! Mai multe curse ale companiei Tarom au fost anulate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau