Poliţiştii şi poliţiştii din penitenciare organizează, joi, un miting de protest la Ministerul de Finanţe, solicitând acordarea integrală a diferenţelor salariale restante, actualizarea normelor de hrană şi echipare, dar şi indexarea pensiilor militare şi a salariilor.
Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP – afiliate la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical – organizează miting de protest pentru aplicarea legii-cadru privind salarizarea, precum şi pentru recunoaşterea complexităţii muncii care implică riscuri deosebite, insuficient compensate prin legislaţie.
Protestul se va desfăşura, joi, de la ora 11.00, la Ministerul Finanţelor Publice.
Sindicaliştii solicită, pentru poliţişti şi poliţiştii de penitenciare, acordarea integrală a diferenţelor salariale restante (Legea 153/2017), actualizarea normelor legale de hrană şi echipare cuvenite, actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate începând cu anul 2010, indexarea pensiilor militare şi a salariilor, corelat cu inflaţia reală, completarea legii bugetului de stat cu sumele necesare.
”Încă din anul 2009, drepturile salariale ale poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciar, militarilor şi personalului contractual sunt suspendate, plafonate, menţinute la un nivel inferior, blocate sau generic spus «îngheţate». Niciuna dintre cele trei legi de salarizare emise din 2009 nu s-a aplicat în cazul angajaţilor din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională, iar acum, când Legea 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice trebuia să se aplice în integralitate, din nou, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, militarii şi personalul contractual sunt «sacrificaţii de serviciu»”, susţin ei.
EI adaugă că unele elemente salariale sunt acordate la nivelul anului 2009, ceea ce produce discriminări şi inechităţi salariale, iar prin suspendarea aplicării Legii 153/2017 s-a ajuns la nemulţumiri, demisii şi lipsă de atractivitate pentru profesiile din sistem.
”Cu toate că a fost acceptată propunerea noastră de actualizare a «salariului de grad» care nu a mai fost actualizat de 13 ani, în continuare s-au menţinut prin OUG «îngheţarea» unor drepturi salariale care deşi sunt actualizate în baza unor mecanisme obiective, acestea sunt plătite în continuare la nivelul anilor precedenţi. În concret, norma de hrană este plătită la 75% din suma la care are dreptul fiecare angajat, iar drepturile de echipament, se menţin plafonate deşi preţul articolelor nu poate fi ţinut pe loc (singura soluţie – se face rabat de la calitate). Este nevoie să înţeleagă guvernanţii că toate aceste măsuri fiscal-bugetare, de plafonare, suspendare, menţinere la un nivel scăzut a drepturilor salariale reprezintă un atentat la siguranţa naţională în condiţiile în care nu trece o zi fără demisii, angajaţii se pensionează din cauza lipsei de predictibilitate iar la şcolile de agenţi/subofiţeri am ajuns la o concurenţă de 1 candidat pe 1 loc”, mai arată sindicaliştii.
Aceştia susţin că salariile poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare ”sunt ţinute în mod deliberat la un nivel mediocru”.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
This design is spectacular! You most certainly know how to keep a reader amused.
Between your wit and your videos, I was almost moved to start my own blog (well,
almost…HaHa!) Excellent job. I really enjoyed what you had to say, and more than that,
how you presented it. Too cool!
Hello there! Do you know if they make any plugins to
help with SEO? I’m trying to get my blog to rank for some targeted keywords but I’m not seeing very good results.
If you know of any please share. Kudos!
Fine way of explaining, and fastidious article to obtain information on the topic of
my presentation subject, which i am going to convey in institution of higher education.
Hi colleagues, its fantastic post regarding tutoringand
completely explained, keep it up all the time.
Hi, I do believe this is an excellent website.
I stumbledupon it 😉 I will return yet again since I saved as a favorite it.
Money and freedom is the greatest way to change, may you be rich and continue to guide other people.
Also visit my web-site … Lunactive Cream
I really like reading through a post that will make men and women think.
Also, many thanks for allowing for me to comment!
I have been surfing online more than three hours today, yet I never found any interesting article
like yours. It is pretty worth enough for me.
In my view, if all webmasters and bloggers made good content
as you did, the net will be a lot more useful than ever
before.
my page: Lunactive Cream