Programul ”Sprijin pentru Bacalaureat, acces la facultate” va fi extins cu doi ani. Anunțul a fost făcut joi de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a precizat că suma alocată se ridică la 120 de milioane de euro. Programul constă în acţiuni remediale, de consiliere și de susţinere a abilităţilor socio-emoţionale.

”Pe baza recunoaşterii nevoii de susţinere a activităţilor remediale, a fost adoptată o Hotărâre de Guvern de modificare a HG 251/2015, prin care programul „Sprijin pentru Bacalaureat, acces la facultate” va fi extins cu doi ani. Suma disponibilă pe următorii ani va fi de 120 de milioane de euro. Este vorba de sprijin pentru elevii din ciclul liceal. Va trebui să găsim forma de continuare şi pentru sprijinul acordat în programul naţional de ore remediale elevilor de învăţământ primar şi gimnaziu”, a declarat Cîmpeanu, într-o conferință de presă. 

Ministrul a subliniat că resursele sunt ”generoase” și că programul trebuie să fie mai eficient decât până acum. 
”Resursele pe care le avem la dispoziţie pentru acest program la nivelul liceului sunt generoase. Nu sunt atât cât ne-am dori, pentru a putea compensa volumul extrem de mare de pierderi, dar este un program care contează foarte mult. În anul 2015, când am dat acea Hotărâre de Guvern, am spus că este un program excepţional, dacă se va face ceea ce prevede. Acum, la un moment de bilanţ, la care am propus extinderea cu doi ani a acestui program, am constatat că rezultatele au fost bune, dar ar fi trebuit să fie mult mai bune decât au fost”, a spus Cîmpeanu.

Până în prezent, în baza programului au fost achiziţionate 60.000 de laptopuri care au fost distribuite în şcolile româneşti.

”Aceste 60.000 de laptopuri au fost extrem de importante pe parcursul acestei perioade de predare on-line. Au fost în program înscrişi un număr de peste 80.000 – 90.000 în fiecare lună pentru acţiuni remediale, la nivelul liceului. Sunt convins că fără acest program rata de înscriere pentru examenul de Bacalaureat ar fi fost încă şi mai mică. Acum avem 77% rata de înscriere din promoţia curentă – acei 114.163 de elevi înscrişi din promoţia curentă, la care se adaugă 19.520 din promoţiile anterioare. Rezultatul se vede şi va trebui să se vadă în compensarea creşterii ratei de abandon şcolar”, a adăugat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentConducerea Metrorex pierde în instanță: Creșterea salarială de aproape 20% rămâne în vigoare
Articolul următorRaluca Turcan, despre majorarea alocațiilor: În Parlament s-a ratat susținerea unor angajamente din programul de guvernare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau