Agenţii şi proprietarii de firme de imobiliare prognozează pentru anul viitor stagnarea preţurilor la locuinţe, reducerea fondurilor pentru Prima Casă şi un nivel ROBOR nu mai mare de 3,5%, arată un sondaj.

Potrivit estimărilor făcute de specialiștii imobiliari, nivelul ROBOR la trei luni nu va depăși 3,5 la sută.

”Pe de altă parte, analiştii estimează că în 2019 preţurile locuinţelor vor stagna, eventual pot înregistra o uşoară creştere, urmând ca până în 2022, la nivelul marilor oraşe, acestea să ajungă la valori mai mari, cu precădere în zonele cu potenţial crescut de dezvoltare economică”, se arată într-un comunicat al RE/MAX România.

Programul „Prima casă”, cel mai important pilon de finanţare în 2018, ar putea fi încetinit, urmând a beneficia de fonduri cu 25% mai mici, conform analizelor Fondului Monetar Internaţional (FMI).

”Mai mult, ROBOR – cel puţin în cazul raportării la un interval de 3 luni – nu va depăşi nivelul de 3,5%. O tendinţă interesantă în marile aglomerări urbane, care s-a remarcat în ultimele 12 luni şi se va menţine şi în viitor, este dezvoltarea unor proiecte rezidenţiale cu potenţial în jurul centrelor de business”, se arată în comunicat.

De asemenea, se pare că anul viitor, cumpărătorii vor fi din ce în ce mai pretenţioşi, iar atribute precum localizarea, seriozitatea şi prestigiul dezvoltatorului sau conceptul de locuinţă propus vor conta din ce în ce mai mult, consideră directorul de marketing al Imobiliare.ro, Daniel Crainic.

”Vom vedea în marile oraşe primele livrări de locuinţe din noua generaţie, conceptele pregătite după criză. Bineînţeles, vor exista diferenţe de la un oraş la altul şi probabil că cel mai bine vor performa centrele regionale precum Timişoara, Cluj sau Iaşi, dar şi oraşe de dimensiuni medii care trec printr-o perioadă bună, precum Sibiu, Oradea, Arad. Ne aşteptăm la un 2019 bun, cu o cerere sănătoasă şi preţuri în curs de stabilizare”, a declarat Daniel Crainic.

Articolul precedentNoi controverse legate de Legea Offshore
Articolul următorGuvernul Italiei dă înapoi în războiul cu UE și prezintă un nou proiect de buget