Managerii români nu au deloc vești bune pentru iarna care urmează. Potrivit unui chestionar realizat de Institutul Național de Statistică, cei mai mulți se așteaptă, în perioada imediat următoare, la o creștere accentuată a prețurilor în construcții și comerț cu amănuntul.

Managerii mai preconizează o relativă stabilitate a activității în industria prelucrătoare, comerțul cu amănuntul și servicii, precum și o relativă stabilitate a numărului de salariați în industria prelucrătoare și servicii, scrie Mediafax.

Potrivit estimărilor din noiembrie 2021, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -23%).

Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -13%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere accentuată a acestora (sold conjunctural +42%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, o tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural -3%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o relativă stabilitate (sold conjunctural +4%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o creștere moderată numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%). Managerii societăţilor comerciale estimează o creștere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +44%).

Articolul precedentAzi începe plata primelor despăgubiri către păgubiţii City Insurance
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Guvernanții experimentează pe spatele românilor