Transportatorul naţional de energie electrică, Transelectrica, a obţinut în primele şase luni ale anului un profit net de 30 de milioane de lei, în scădere cu 69% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit raportului remis Bursei de Valori Bucureşti.

Profitul operaţional EBIT (profitul înainte de impozitul pe profit şi dobânzi) a fost mai mare cu 18 milioane de lei (+23%) faţă aceeaşi perioadă a anului precedent.

Veniturile din transport şi alte activităţi pe piaţa de energie au înregistrat o creştere de 9% pe fondul tarifului de transport realizat mai mare (+7%) practicat în semestrul unu din 2019 şi a creşterii cu 12,3 milioane de lei a veniturilor din interconexiune, aceste majorări absorbind complet scăderea consumului de energie electrică la nivel naţional ce s-a reflectat în cantităţi tarifate mai mici (-0,1%).

Potrivit reprezentanţilor companiei, contextul din primul semestru al acestui an a fost unul dificil, caracterizat de costuri mari cu operarea sistemului de transport, în special costurile cu procurarea energiei electrice pentru compensarea pierderilor tehnice din reţea (CPT).

„În ciuda faptului ca nivelul fizic al pierderilor tehnice a fost mai mic faţă de anul precedent (procent pierderi tehnice 2,38% S1 2019 faţă de 2,76% în S1 2018), costurile totale cu achiziţia energiei au fost semnificativ mai mari (+23,6 milioane lei reprezentând +19%) pe fondul creşterii substanţiale a preţului la energie în piaţa angro (preţul mediu total de achiziţie a fost cu 41% mai mare, de la 198 lei/MWh în S1 2018 la 279 lei/MWh în S1 2019)”, se precizează în raportul Transelectrica.

Rezultatul financiar net înregistrat în semestrul I 2019 a fost negativ, în valoare de 4 milioane lei. Acesta a fost influenţat în principal, de evoluţia cursului de schimb valutar al monedei naţionale în raport cu monedele străine în care compania are contractate împrumuturi bancare pentru finanţarea programelor de investiţii.

Comparativ cu realizările la 30 iunie 2018, în primul semestru din 2019 investiţiile Transelectrica au crescut cu 28%, la 85 de milioane de lei. Gradul de realizare a programului de investiţii la 30 iunie 2019 este de 30%

Articolul precedentRaport. Rectificarea bugetară scade ratingul României
Articolul următorAurul, o nouă apreciere semnificativă. Euro, în creștere