În luna ianuarie 2019, producţia industrială a crescut faţă de luna precedentă cu 3,0% ca serie brută şi a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,6%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a crescut atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 0,7%, respectiv cu 0,8%.

În luna ianuarie 2019, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 3,0%, susţinută de creşterea industriei prelucrătoare (+4,8%). Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 5,9%, respectiv cu 2,2%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 1,6% din cauza scăderii producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,4%). Industria extractivă şi industria prelucrătoare au crescut cu 1,7%, respectiv cu 0,9%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 0,7%, datorită creşterilor înregistrate în toate cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+3,2%), industria extractivă (+1,2%) și industria prelucrătoare (+0,1%).

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 0,8%, susținută de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+3,7%), industria extractivă (+1,4%) și industria prelucrătoare (+0,2%).

Articolul precedentConfuzie la Londra, Brexit respins pentru a doua oară, soarta Theresei May incertă
Articolul următorEnergia eoliană atrage tot mai mulți români