Primii bani pentru plata facturilor intră luni pe carduri. O parte dintre sume vor întârzia

Românii cu venituri mici vor primi un ajutor de 1.200 de lei pe cardurile sărăciei! Pentru mulți dintre ei, asta înseamnă că veniturile lor se vor dubla timp de o lună. Vestea proastă este că banii vor întârzia să ajungă la o parte dintre oameni. Aproximativ 300.000 de români încă așteaptă să primească voucherele pentru energie.

Este vorba despre două tranșe pentru ajutorul pentru alimente, o tranșă pentru luna curentă și încă o tranșă restantă care a ajuns cu întârziere, în total 500 de lei pe cardurile pentru alimente. De asemenea este vorba și despre prima tranșă în valoare de 700 de lei pentru plata facturilor la energie. În total, așadar, 1200 de lei ajung începând de mâine pentru persoanele care se încadrează la ambele categorii.

Pentru a beneficia de cardurile pentru alimente, trebuie să avem venituri mai mici de 1700 de lei. De ele pot beneficia, de asemenea și familiile monoparentale sau cele cu cel puțin doi copii și care au venituri de cel mult 600 de lei pe persoană.

Dacă este să vorbim de cardurile pentru plata facturilor, de acestea pot beneficia persoanele cu vârsta de cel puțin 60 de ani și venituri de cel mult 2000 de lei. 

Probleme cu distribuția voucherelor 

Există însă, deja, probleme cu distribuția voucherelor pentru plata facrurilor la energie. Surse din Poșta Română au transmis că momentan au reușit să distribuie doar 1,5 din 1,8 milioane de carduri, așadar 300.000 de români încă le așteaptă.

Reprezentanții poștei spun că acest lucru se întâmplă pentru că nu au fost găsiți oamenii la domiciuliu, astfel încât cardurile deja tipărite se găsesc în continuare la oficiile poștale.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentSingurul aliment care urmează să se IEFTINEASCĂ masiv pe rafturile magazinelor din România – Care e motivul
Articolul următorOMV Petrom- linia roșie a românilor. Ce se mai poate face?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau