Preţurile petrolului au crescut vineri cu aproape 2%, ca urmare a amplificării tensiunilor în Orientul Mijlociu, după ce marina americană a doborât o dronă iraniană în Strâmtoarea Urmuz, care are o importanţă majoră pentru tranzitul petrolului.
Chiar şi aşa, cotaţiile petrolului se îndreaptă spre cel mai mare declin săptămânal din ultimele şapte săptămâni, pe fondul anticipării unei relaxări a tensiunilor în Orientul Mijlociu, dar şi de îngrijorările legate de cererea în scădere.
Preţul petrolului Brent este în urcare cu 1,9%, la 63,1 dolari pe baril, după un declin de 2,7% consemnat joi, când a scăzut pentru a patra zi consecutiv. Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 1,5%, la 56,13 dolari pe baril. În şedinţa de tranzacţionare de joi, preţul petrolului WTI a închis în scădere cu 2,6%. Pe ansamblul săptămânii, petrolul american se îndreaptă spre o scădere de peste 6%.
În spatele creşterilor de vineri se află şi indiciile că Rezerva Federală va reduce agresiv dobânzile pentru a susţine economia americană, a declarat un analist Stephen Innes, partener la Vanguard Markets.
Statele Unite au anunţat joi că o navă a Marinei SUA a distrus o dronă iraniană care ameninţa nava, dar Iranul a comunicat că nu are informaţii despre pierderea unei drone.