Premierul Florin Cîțu a declarat sâmbătă, după revenirea de la Bruxelles, că își asumă reforma și va corecta Legea salarizării bugetarilor indiferent de costul politic.

„Cu privire la salariile bugetarilor, avem 109,5 miliarde de lei anvelopa salarială, iar sporurile sunt de 9,8% din această anvelopă. Anul acesta refacem Legea Salarizării Bugetare, care a șubrezit stabilitatea economică a României. Cred că greșeala pe care o fac mulți azi e să ne privească ca pe un guvern pe termen scurt. Sunt 4 reforme: pensii, salarizare, educație și administrare fiscală. Nu mulți își asumă riscul de a face reforme. Eu mi-l asum, indiferent de costul politic”, a spus premierul.

Florin Cîțu a anunțat că va face o evaluare și în privința execuției bugetare.

„Cererile lor au fost de 49 de miliarde în plus. Vreau performanță, eficiență și anunț miniștrii că la jumătatea anului vom face o evaluare în privința execuției bugetare. Pentru că eu am mai văzut acest film în anii trecuți. Am fost de acord să mărim bugetul, dar vreau să văd și performanță și acea reformă a companiilor de stat”, a transmis prim-ministrul României.

Chiar dacă știu că și în PNL, unde eu activez ca și vicepreședinte, va urma un Congres și vor fi și acolo candidaturi. Nu mă interesează acest risc, mi-l asum și mai departe indiferent de costul pe care s-ar putea să-l plătesc la Congres pentru orice funcție aș candida”, a mai declarat Florin Cîțu în cadrul conferinței de la Palatul Victoria.

 

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 13 februarie 2021
Articolul următorTop Forbes 2021: 70 de români au averi de peste 50 de milioane de lei