Tocmai când conflictul dintre cele două tabere politice pare să fi ajuns la un vârf, iată că un PSD-ist atrage simpatii în rândurile anti-PSD-iștilor.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că România are un deficit de 1 milion de angajați, astfel că trebuie aduși asiatici care să preia joburile libere. Aceasta la puțin timp după ce ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a dublat contingentul de lucrători străini admiși la muncă în România. Teodorovici mai solicită și eliminarea salariului minim în mediul privat.
El a atras, astfel, laude din partea simpatizanților Opoziției, care îl consideră „cel mai liberal ministru din guvernul social-democrat”.
Să ne înțelegem. Nu sunt „hater Teodorovici”. Consider că ministrul Finanțelor a avut atitudini constructive și a susținut măsuri pozitive pentru economia națională în ce privește pragul de control la sumele trimise din străinătate, prezumția de eroare la neplata taxelor, amnistia fiscală (care de fapt grăbește achitarea obligațiilor către stat, chiar dacă sumele încasate la buget scad).
Trăim în România, nu „în principiu”
Pe piața muncii, însă, domnul Teodorovici o cam dă cu bățul în baltă. Bineînțeles că măsurile vizate de el sunt liberale și corecte, în principiu. Se pliază perfect pe sistemul cerere-ofertă.
Numai că noi nu trăim „în principiu”, ci în România. Noi nu suntem în situația în care se află Elveția sau Luxemburg, unde toată lumea are bani și nimeni nu mai vrea joburile pe salarii mici. Noi avem, potrivit estimărilor FMI, aproximativ 5 milioane de persoane (25% din populația totală a țării) care trăiesc cu mai puțin de 5,5 dolari pe zi, încadrându-se sub pragul minim de sărăcie, conform standardelor internaționale.
În condițiile acestea, pornești un amplu program de instruire, de reconversie profesională, ca să dai de lucru cetățenilor nevoiași, nu te apuci să „imporți” muncitori de peste mări și țări.
Nu e vorba de xenofobie, nimeni nu-i urăște pe asiatici, dar imaginați-vă următorul tablou: vietnamezii (sau chinezii, sau thailandezii) au ieșit osteniți de la serviciu, se așează la o terasă, iar românii săraci vin să le cerșească un ban, să bea și ei o bere.
UE, viață dură
A doua măsură dragă domnului Eugen Teodorovici este de asemenea foarte corectă după principiul cererii și ofertei, numai că nu prea se mai aplică faptic nicăieri în această parte de lume în care ne aflăm. Și anume Uniunea Europeană. Unde funcționează, în mod natural, un alt principiu capitalist, cel al concurenței.
Desigur că teoretic vorbind, Guvernul nu ar trebui să se amestece într-o tranzacție privată. Dacă tu vrei să prestezi un serviciu pentru care eu îți dau 900 de lei, nu pare deloc normal să vină Guvernul și să zică – „ori bateți palma pe 1.100 de lei, ori nu mai încheiați afacerea”.
Da, așa „scrie la carte”. Dar în realitatea europeană, lucrurile stau cu totul diferit. Țări precum Germania și Franța au legiferat salarii minime foarte mari, în jur de 1.500 euro pe lună, iar în Suedia, de exemplu, unde nu există salariu minim legiferat, ajutoarele sociale sunt atât de ridicate, încât nimeni nu mai muncește pentru mai puțin de 1.500 de euro.
Mai mult, în Germania, un angajat care plătește chirie și astfel scade sub pragul minim de sărăcie convenit de autorități, beneficiază de ajutor social, care se adaugă la salariu, până la completarea pragului.
Business-uri afectate
Diferențele mari de salarizare dintre România și statele UE dezvoltate deja au început să afecteze unele business-uri. Pe autostrăzile din Germania și Franța, șoferii români de TIR trebuie să demonstreze că primesc, pentru orele cât rulează în acele țări, salariul minim legal, altfel pierd dreptul de transport, fapt care a nemulțumit managerii români ai companiilor din domeniu.
În aceste condiții, să mergi strict pe principii fără să ții cont de realități, ar putea fi o naivitate costisitoare.
Plus că, eliminând salariul minim, ce am realizat? Atât timp cât românii nu mai vor să muncească sub un anumit nivel, cine ne garantează că vor accepta vietnamezii? Ne putem aștepta ca țările asiatice să se dezvolte și ele, cetățenii de acolo vor avea un standard de viață din ce în ce mai bun, astfel că nu vor mai avea motive să caute un job mai bine plătit la mii de kilometri depărtare de casă.
Pe vremea Războiului Rece, România a avut cel mai draconic regim comunist, într-o zonă unde Iugoslavia, Cehoslovacia sau Ungaria stăteau mult mai relaxat. Acum ne aruncăm în extrema cealaltă, instaurând un regim „draconic capitalist” cum nu se mai poartă nicăieri în Europa.
Comments are closed.