Piața caselor inteligente crește cu 30% pe an

Tot mai mulți români investesc în transformarea locuinței proprii într-un „smarthome”.

 

Dacă în Belgia și Franța casele inteligente ajung la 60% din totalul segmentului rezidențial nou construit, în România această proporție este de sub 5%.

Cu toate acestea, casele inteligente sunt preferate de din ce în ce mai mulți români, creșterea acestui segment fiind de 30% pe an. Cele mai des întâlnite soluții implementate sunt controlul inteligent al iluminatului, al storurilor și al temperaturii, urmate de sonorizare și gestiunea energiei.

Legrand este unul din principalii jucători de pe piața soluțiilor inteligente pentru locuințe, prin intermediul soluțiilor sale integrate MyHOME, dezvoltate în ultimii zeci de ani pe baza înțelegerii nevoilor unor categorii largi de consumatori.

“Primul nostru întrerupător ceramic a fost produs acum 100 de ani și, de atunci, am investit masiv în cercetare și dezvoltare. În momentul de față, Legrand este specialistul global în infrastructuri electrice și digitale, iar sistemele noastre de casă inteligentă sunt printre cele mai moderne și inovative de pe piață. Era natural ca oferta noastră să îi atragă și pe clienții din România, care încep să prefere locuințele conectate. Aceștia aleg soluțiile MyHome fiindcă oferă un control natural și facil al dispozitivelor digitale, pot fi adaptate la stilul de viață și la momentul zilei. Totul, conectat cu smartphone-ul, pentru ca locuința să devină interactivă”, a declarat Călin Pașcalău, Director General Legrand România.

Funcționalitățile complete ale soluției MyHome sunt: controlul iluminatului, automatizarea storurilor și a draperiilor, a ușilor de la garaj, setarea temperaturii, a fundalului sonor, precum și gestiunea energiei. Soluția este modulară și poate fi montată extrem de simplu de către un instalator, cu condiția dotării locuinței, în prealabil, cu un cablaj special.

Articolul precedentRomânia, cel mai mare decalaj din UE între veniturile mari şi cele mici
Articolul următorMemorandumul anti-chinezi pe 5G. Raportul privind securitatea cibernetică, în CSAT