Încrederea în economia zonei euro s-a diminuat peste aşteptări în august, după ce în iulie atinsese cel mai ridicat nivel din istorie, ca urmare a reluării afacerilor după eliminarea restricţiilor pandemice. Potrivit datelor publicate luni de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a scăzut în august la 117,5 puncte, de la nivelul record de 119 puncte luna precedentă, transmit Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres.

Este primul declin înregistrat din acest an, iar datele sugerează că problemele din lanţurile de aprovizionare şi revenirea riscurilor legate de pandemie afectează redresarea. Cifra comunicată de Executivul comunitar diferă de estimările analiştilor, care se aşteptau la 118 puncte.

În industrie, optimismul a scăzut la 13,7 puncte în august, de la 14,5 puncte luna precedentă, pe fondul dificultăţilor înregistrate în lanţurilor de aprovizionare şi al deficitului de materii prime.

Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a scăzut la 16,8 puncte în august, de la 18,9 puncte luna precedentă, în timp ce încrederea consumatorilor s-a redus la minus 5,3 puncte luna aceasta, de la minus 4,4 puncte luna precedentă.

În schimb, indicele legat de aşteptările privind forţa de muncă a urcat la 112,8 puncte în august, datorită planurilor de angajări în construcţii, comerţ cu amănuntul şi servicii. Este cel mai ridicat nivel din noiembrie 2018.

Aşteptările privind preţul de vânzare în industrie, care indică noi presiuni inflaţioniste, a atins un nivel record în august.

În rândul consumatorilor, aşteptările inflaţioniste au urcat la 31,1 puncte în august, de la 30 de puncte luna precedentă, deşi sunt sub nivelul record de 38,7 puncte din 2001.

Articolul precedentGazele vor fi mai scumpe din toamnă
Articolul următorEuro a atins un nou maxim istoric în raport cu moneda națională