Pensiile ar putea fi înghețate anul acesta. Potrivit unor surse, aceasta este varianta susținută de premier în ședința coaliției. Deocamdată nu a fost luată nicio decizie, însă guvernanții au mai multe variante. Se pare că premierul Florin Cîțu se opune unei creșteri mai mari de 3% deoarece situația economică nu permite măriri considerabile, potrivit unor surse Realitatea PLUS.

Variantele luate în calcul:

1. majorare cu 3,1% din martie
2. majorare cu 8,1% din septembrie
3. majorare cu 10% din septembrie
4. înghețarea pensiilor

Știrea inițială

Sindicaliștii cer majorarea pensiilor cu 40%, care s-a realizat doar parțial anul trecut, dar și recalcularea în funcție de contribuție.

„Rezolvarea problemelor pensiilor include de fapt 2 elemente: recalcularea rapida dupa noua formula a tuturor pensiilor din Romania care nici macar n-a inceput desi legea prevedea sa inceapa de 2 ani de zile. E problema legata de corectia cu vestita crestere de 40 din care s-a dat 14%, deci trebuie data diferenta”, a afirmat spune Bogdan Hossu.

Pe de altă parte, Guvernul spune că trebuie să ținem cont de contextul economic, deloc favorabil după criza sanitară. Efortul bugetar pentru creșterea cu 40 de procente este unul pe care România nu și-l poate permite acum, de 138 de miliarde de ei.

„Pe ma intereseaza ca si pensiile si salariile sa aiba un ritm de crestere care sa poata sa fie platit. Sa nu ajungem in situatia in care am promis 40%, trebuie sa dam 40%, sa ne dam seama ca nu ai de unde. Nu poti sa dai 40% fara sa creezi probleme pentru urmatorii 10 ani de zile. Toate aceste lucruri trebuie sa le creem intr-un context economic al unei Romanii care isi permite sa creasca si pensiile, si salariile”, spune premierul Florin Citu.

În prezent, ceea ce știm sigur este că pensia urmează să fie majorată cel puțin cu rata inflației. Astfel, punctul de pensie va crește de la 1.442 de lei, cât este în prezent, până la 1.482 de lei, adică cu 40 de lei.

Din septembrie, ar putea fi aplicate două scenarii. Primul este majorarea cu aproximativ 5,2 procente. Astfel, o pensie de 1.482 de lei se va majora cu 78 de lei.

O altă variantă este creșterea cu 8 procente, situație în care o pensie în valoare de 1.482 de lei se va majora cu 118 lei.

Articolul precedentRăzvan Nicolescu (expert în energie): Noua decizie ANRE privind liberalizarea pieței de energie îl încurcă pe client și avantajează furnizorul
Articolul următorCHECK-IN. Bucureștenii respiră aer din ce în ce mai poluat