Ministerul Economiei şi Turismului şi-a exprimat acordul privind transferul dreptului de administrare a Pasarelei Regale din staţiunea Mamaia în favoarea Ministerului Culturii, a anunțat deputatul constănţean Bogdan Bola

Instituţia va putea accesa ulterior fondurile necesare pentru reabilitarea monumentului. În prezent, pasarela a fost acoperită cu nisip aproape integral, în cadrul proiectului de stopare a eroziunii costiere, cu scopul de a fi protejată până când vor fi demarcate lucrările de reabilitare.

” Ministerul Economiei și Turismului și-a exprimat acordul privind transferul dreptului de administrare a „Podului cu bar maritim” (Pasarela din fața Cazinoului din Mamaia) în favoarea Ministerului Culturii. Această măsură este vitală, deoarece doar Cultura poate accesa fondurile necesare pentru reabilitare și au specialiștii capabili să salveze acest monument istoric

În așteptarea preluării de către Ministerul Culturii, Administrația Națională „Apele Române“ prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, pentru a proteja structura extrem de firavă a monumentului, a decis acoperirea cu nisip a monumentului, eliminând astfel expunerea sa directă la forțele naturii – mediul sărat al mării, vânturile și valurile puternice, etc. Altă soluție nu exista la acel moment, cu toate că încă de anul trecut, în calitate de director al ABADL, anunțasem ministerele de situația creată pe litoralul nostru”, a scris pe Facebook Bogdan Bola

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentEXCLUSIV LEGILE PUTERII Doina Pârcălabu: Peste 950.000 sunt beneficiari ai pensiei sociale minime
Articolul următorNoi REGULI pentru plecarea în străinătate a sezonierilor români

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau