După ce Guvernul PSD-ALDE a făcut un circ uriaș pentru a înlocui indicele ROBOR din contractele de credit ale românilor, acest indicator de dobândă atinge minime istorice, în timp ce noul indicator crește.

 

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 3,28%, cel mai scăzut nivel din ultimele şase săptămâni, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).

Marţi, indicele a scăzut la 3,29%. Miercuri, indicele a coborât la 3,28%, cel mai scăzut nivel din 2 aprilie, când a fost 3,23%. Totodată, indicele ROBOR la şase luni a scăzut la 3,38%, cel mai mic nivel din 8 aprilie, când a fost tot 3,38%.

BNR a publicat, recent, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru ultimul trimestru din 2018, este de 2,36%, dar analiștii se așteaptă la un trend de creștere.

O problemă a indicelui este faptul că se ia în considerare valoarea medie din trimestrul anterior, creând un decalaj temporal.Nimeni nu poate ști cum va evolua acest indice, putem avea valori mai mari decât în cazul ROBOR în viitor.

În data de 2 mai a fost publicată pentru prima oară mult așteptata valoare a indicelui de referință pentru creditele acordate consumatorilor, abreviat IRCC.

Conform calculelor, acesta a reieșit cu aproximativ 0,9 puncte procentuale mai mic decât valorile ROBOR. „Deși această diferență pare relativ semnificativă, ea nu ne spune nimic despre cum va evolua valoarea acestui indice în continuare. Schimbarea în sine, riscă nu doar să nu ducă la reducerea ratelor, ci ar putea genera distorsiuni și cheltuieli inutile atât băncilor cât și clienților”, spun unul dintre experții în banking.

O diferență majoră dintre IRCC și ROBOR e faptul că primul se calculează pentru dobânzile de pe piața interbancară la atragerea de depozite de către bănci între ele, pe când ROBOR se calculează pe baza ratelor de dobândă la care băncile împrumută lichiditate altor bănci. Astfel, ROBOR ar exprima mai corect „prețul” banilor, spun specialiștii.

Articolul precedentRomgaz, profit în creștere în 2019
Articolul următorGuvernul Dăncilă împinge din greu la PIB-ul altor țări din Europa de Est