Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat, luni, că i-a solicitat ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, să ceară conducerii CEC destituirea directorului filialei Dolj.

„PSD şi-a pierdut complet busola, minte cu neruşinare şi continuă să folosească pe unde mai poate instituţii publice. Aţi văzut cazul CEC de la Dolj, în care filiala Dolj a CEC a dat pensii la nivelul pensiilor din luna august, deşi dăduseră în octombrie pensiile la valoarea rezultată în urma creşterii punctului de pensie de la 1 septembrie. Eu nu cred că este un accident, pentru că această greşeală a dus la o întreagă campanie în judeţ privitoare la faptul că PNL şi Guvernul PNL taie pensiile. Am solicitat ministrului Finanţelor să ceară conducerii CEC destituirea acestui director, responsabil pentru o asemenea gravă eroare”, a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a informat, totodată, că i-a cerut ministrului Transporturilor, Lucian Bode, să trimită Corpul de control pentru a „elucida împrejurările care au dus la campania dusă de poştaşii din judeţul Vrancea”, respectiv „răspândirea de minciuni că, în cazul în care preşedintele Iohannis va câştiga alegerile, vor fi tăiate sau nu se vor da pensiile la nivelul actual”.

Articolul precedentEuro a depăşit 4,84 lei la băncile comerciale
Articolul următorFinanțele au împrumutat aproape 1 miliard de lei de la bănci