Guvernul ar putea introduce o nouă taxă de poluare pentru mașini. Propunerea îi aparține Ministrului Mediului, care vrea ca această taxă să varieze în funcție de gradul de poluare al fiecărei mașini. Propunerea va fi discutată la nivel național, în cursul acestui an, iar aplicarea ei va fi decisă la nivel local.

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, spune că în acest an trebuie finalizată dezbaterea referitoare la introducerea de taxe de poluare pentru autoturisme. El a declarat, într-un intrviu acordat agenției naționale de presă Agerpres că deciziile de impunere a taxei de poluare ar trebui decise la nivel local.

„Elementul cel mai important este că ministerul poate să fie un catalizator, poate să genereze idei de soluţii, poate să genereze discuţii, dezbateri pe aceste teme, dar măsurile sunt luate de autorităţile publice locale. Noi am avut o atitudine proactivă şi în cazul Bucureştiului. Oraşul cu cea mai mare poluare a aerului şi cu cele mai mari probleme, dar este fără folos activitatea noastră dacă deciziile nu sunt asumate şi luate de autoritatea publică locală. Poluarea aerului provine din cele trei, patru surse importante: transport, mobilitate, poluare industrială şi poluarea prin încălzire rezidenţială în anumite perioade. Cu siguranţă Bucureştiul se confruntă şi cu o altă problemă datorită acelor arderi ilegale de deşeuri, care în jurul Bucureştiului creează foarte multe probleme. Aici am avut acţiuni eficiente prin Garda de Mediu. Colegii noştri au reuşit să stopeze anumite activităţi ilicite în acest domeniu, am avut, de asemenea, o colaborare bună în februarie şi martie cu poliţia locală şi am reuşit să identificăm deşeurile care au fost aruncate şi să mergem la potenţialii poluatori din Bucureşti. Este încă foarte puţin, trebuie să facem mai mult.

Cu siguranţă gestionarea traficului în Bucureşti este o provocare uriaşă pentru Primăria Generală. Aici, noi putem asigura prin ministerele de resort, Ministerul Dezvoltării de exemplu, soluţii multiple şi finanţări multiple pentru Primăria Capitalei pentru gestionarea inteligentă a traficului şi eliminarea acestor ambuteiaje, blocări din trafic. Cu siguranţă este nevoie de măsuri nepopulare pentru majoritatea românilor, măsuri prin care în anumite zone se interzice, pe anumite perioade, sau pe anumite zile, accesul cu maşini personale sau să se dezbată şi la nivelul Bucureştiului această posibilitate de introducere a unor tarife, taxe diferenţiate în funcţie de gradul de poluare al fiecărei maşini.

Am propus la nivel naţional o dezbatere în cursul anului 2021 pe această temă (n.r. taxa auto). Sper ca aceste dezbateri să aibă loc şi la nivel local, la nivelul acelor oraşe şi municipii, pentru că vorbim de câteva municipii mari unde poluarea este mare. Nu putem da soluţia de la Bucureşti de fiecare dată. Dezbaterea şi asumarea deciziei trebuie să se întâmple la nivelul comunităţii, care suferă cel mai mult de la acea poluare. Trebuie să avem tot timpul în vedere acel principiu: „poluatorul plăteşte”. Ar fi anormal ca pentru poluarea din Bucureşti să punem să plătească un cetăţean care locuieşte într-un sat, într-o comună, în vârful muntelui, unde aerul este curat, circulă cu o maşină relativ puţin şi oricum nu poluează cât poluează persoana care zi de zi trebuie să circule zeci de kilometri în Bucureşti sau în jurul Bucureştiului.

Eu aş vrea ca România în primul şi în primul rând ca ţară, dacă foloseşte asemenea metode de reducerea poluării, dacă decizia este că nu vrem şi găsim alte alternative, eu pot să fiu de acord şi cu acest lucru, dar trebuie ştiut faptul că suntem printre puţinele state membre care nu au astfel de măsuri în implementare, nici la nivel naţional, nici la nivel local”, a declarat Ministrul Mediului.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentSCANDAL URIAȘ la sediul ROMPREST: fosta conducere FURĂ DOCUMENTE. Orlando Valache, unul din acoliții patronului Cancan, ÎMBRÂNCELI cu agenții – VIDEO
Articolul următorCanalul Suez, deblocat după 6 zile de cumpănă pentru comerțul mondial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau