Grupul bancar italian Intesa Sanpaolo SpA îşi va extinde prezenţa în România după preluarea First Bank de la fondul de investiţii JC Flowers & Co., transmite Bloomberg.

Într-un comunicat de presă difuzat luni seara, grupul bancar italian a informat că, după mai multe luni de negocieri, a semnat un acord de preluare a First Bank, fără a dezvălui termenii financiari ai tranzacţiei.

Cu toate acestea, o sursă din apropierea tranzacţiei a dezvăluit că Intesa a plătit 130 de milioane de euro pentru First Bank, o sumă mai mică decât valoarea contabilă.

Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, caută de mai mult timp să facă achiziţii în ţări cheie din Europa şi bazinul Mediteranei, pentru a-şi consolida activităţile de bază, a declarat în luna august Marco Elio Rottigni, directorul de operaţiuni internaţionale de la Intesa.

„Această operaţiune ne dublează prezenţa în România, o ţară cu ritm ridicat de creştere şi legături solide cu Italia”, a precizat Marco Elio Rottigni în comunicatul de presă difuzat luni. Achiziţia ‘se potriveşte foarte bine cu strategia noastră de a profita de oportunităţile care creează valoare, în timp ce ne concentrăm pe creştere organică, pentru a ne îmbunătăţi profitabilitatea’, a mai spus Rottigni.

Intesa are deja o subsidiară în România cu active de aproximativ 1,5 miliarde de euro, care deserveşte peste 60.000 de clienţi. Achiziţionarea First Bank va dubla prezenţa Intesa în România.

Fondul JC Flowers a cumpărat First Bank de la grupul bancar elen Piraeus Bank în 2018. Un an mai târziu a preluat şi rivala Leumi Bank, care a fost încorporată în marca First Bank.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCurtea de Conturi, plângere la Parchet pe numele Hidroelectrica. „A fost prejudiciat patrimoniul”
Articolul următorMarcel Ciolacu amenință: „Nu va exista să nu avem bani pentru infrastructură” – Ce investiții anunță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau