O porțiune a celui mai mare proiect de infrastructură rutieră județeană din țară, Axa Iași – Suceava, în valoare de peste 100 de milioane de euro, s-a crăpat și s-a surpat la nici jumătate de an de la inaugurare. Lucrarea reprezintă acum un adevărat pericol pentru șoferii care fac apel la autorități să ia măsuri urgente. 

Deși la prima vedere pare greu de crezut, drumul este proaspăt asfaltat. Cu toate astea, e deja distrus. Proiectul a costat 128 de milioane de euro, iar 70 la sută din sumă sunt bani europeni. Locuitorii din zonă sunt revoltați de situație și cer ca siatuația să fie rezolvată cât mai repede.

 

„Deja vedem ca se surpa zona Movileni, se surpra, se strica soseaua. Aceste probleme sunt in mai multe zone”.

„Calitatea lasa de dorit. ar fi fost fb daca se remediau la timp ca nu sunt grave constructorul”, spune un localnic.

„La prima ploaie a plecat”, a aratat un altul.

„Trebuia sa puna sosele si in sate si peste tot, cum e in afara”, a afirmat o persoana

În tot acest timp, autoritățile locale pasează vina de la unii la alții.

„Beneficiarul, Consiliul Judetean, nu are grija de bani. Nu poate sa arate asa. E bataie de joc. Drum de drum se crapa, pleaca la vale la fiecare ploaie”, a afirmat Maricel Popa, senator. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentSe dau tichete de la Guvern pentru o anumită categorie de români. Cum vor autoritățile să combată munca la negru
Articolul următor40% din blocurile din București nu au apă caldă din cauza unei avarii majore

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau