Premierul Nicolae Ciucă susține că România este mai aproape de materializarea obiectivelor pe care autoritățile și le-au propus prin Planul Național de Redresare și Reziliență în materie de energie verde, ca urmare a aprobării de către Comisia Europeană a unei scheme de ajutoare de stat în valoare de 149 de milioane EUR pentru sprijinirea producției de hidrogen din surse regenerabile.

„Salut decizia de astăzi a Comisiei Europene și am încredere în capacitatea noastră de a absorbi aceste fonduri, prin proiecte care ne vor ajuta să reducem dependența de combustibili fosili și să dezvoltăm în țară producția de hidrogen din surse regenerabile. Diversificarea surselor de energie este o prioritate, mai ales în contextul actual, iar orientarea către surse alternative este firească, din grijă față de mediu și față de generațiile viitoare.

La rândul nostru, ne vom continua într-o manieră coordonată și coerentă eforturile pentru atingerea la termen a țintelor și jaloanelor pe care ni le-am asumat prin PNRR. Avem periodic discuții de lucru în cadrul Comitetului de Monitorizare a Planului Național de Redresare şi Reziliență, pentru a fi la zi cu evoluția demersurilor care se fac la fiecare nivel.

Valorificăm toate oportunitățile de finanțare pe care le avem prin Mecanismul de Redresare și Reziliență al UE, având în vedere că pentru 85% din apelurile de proiecte competitive din PNRR, inclusiv schemele de ajutor de stat, avem stabilite termene de lansare în 2022.

La nivelul guvernului, avem pregătite soluțiile pentru asigurarea cofinanțărilor necesare implementării lor și pentru a pune în valoare banii europeni în beneficiul cetățenilor români și al economiei naționale”, a transmis Nicolae Ciucă

Articolul precedentDiana Șoșoacă și șeful ANAF, dispută aprinsă în direct la Realitatea Plus. Senatoarea nu recunoaște executarea silită
Articolul următorUE cere reducerea consumului: cât de mult sunt dispuși românii să strângă cureaua – VIDEO