Directorul financiar al companiei chineze Huawei, Meng Wanzhou, a fost eliberată din închisoare şi va plăti o cauţiune în valoare de 10 milioane de dolari, a declarat marţi un judecător din Canada, relatează CNN.

Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei şi director financiar al companiei, a fost arestată săptămâna trecută pe aeroportul din Vancouver, la cererea autorităţilor americane. Ea este acuzată de fraude în legătură cu încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite împotriva Iranului.

Pentru a putea fi eliberată, Meng a acceptat să predea paşaportul şi să trăiască într-una dintre casele pe care le deţine în Vancouver. Ea va plăti, de asemenea, pentru un detaliu de securitate permanent şi va purta o brăţară GPS la gleznă.

În cazul în care va fi extrădată în SUA, Meng se va confrunta cu acuzaţii multiple de conspiraţie pentru a defrauda mai multe instituţii financiare, cu o pedeapsă maximă de până la 30 de ani pentru fiecare cap de acuzare.

Autorităţile americane au început să ancheteze compania Huawei din anul 2016, sub suspiciunea că aceasta trimitea produse fabricate în Statele Unite către Iran şi alte ţări, lucru care încalcă legile de exporturi din SUA, potrivit Mediafax.

Articolul precedentLegea dării în plată ar putea suferi modificări, se propun mai multe portiţe pentru debitori
Articolul următorAvertisment: Datele economice după 11 luni arată o „explozie” a deficitului