Ministrul Economiei, Claudiu Năsui (USR PLUS), a declarat la RFI că în sutele de agenţii şi companii ale statului există „sinecuri de partid”, oameni cu influenţă politică. El a anunţat că va face public totul. „(…) sunt oameni care au şi trusturi media în spate, sunt oameni foarte cunoscuţi unii dintre ei şi nişte reţele foarte puternice, veţi vedea că voi fi atacat din motivul acesta, dar nu mă interesează”, a afirmat Năsui.

Claudiu Năsui a afirmat că va elimina agenţiile de stat, unde angajaţii au salarii exorbitante şi nu se stresează prea mult cu munca.

„Sunt sute de astfel de cazuri, de agenţii şi de companii care există în România, despre care nu ştie nimeni, care sunt pure sinecuri politice şi care în general au fost folosite pentru salarizarea activului de partid şi alte lucruri asemenea şi a da posturi importante unor oameni care au fost influenţi dintr-un motiv sau altul politic. Lucrul acesta este inacceptabil şi nu se va întâmpla cât sunt eu aici. O să fac public totul şi vom face exact ce am promis în campanie şi ce am făcut în ultimii patru ani, o transparenţă totală cu toate aceste lucruri. Un stat sănătos nu are sute de agenţii şi sute de companii de stat, mai ales care sunt găuri negre şi care sunt finanţate perpetuu din banii contribuabililor”, a declarat el.

Ministrul Economiei a explicat ce se va întâmpla cu oamenii din acele companii de stat.

„Acum depinde ce face compania sau agenţia. Dacă sunt oameni care muncesc şi care fac lucruri bune, pot să se integreze în alte structuri ale statului, unde e nevoie de ei, că în momentul acesta de exemplu e nevoie de oameni pe scheme de ajutor de stat. Dar să ştiţi că oamenii care sunt acolo pe salariile exorbitante şi oamenii care sunt în astfel de sinecuri nu se stresează prea mult cu munca, sunt acolo strict pentru a lua salariul şi alt motiv nu pare că au”, a susţinut el.

Întrebat dacă va da afară inclusiv eventuali angajaţi puşi de PNL, Claudiu Năsui a răspuns tranşant: „Nu mă interesează, pot fi puşi de USR, de PNL, de PSD, corupţia şi genul acesta de bătaie de joc la adresa banului public, nu mă interesează culoarea din spatele căreia se întâmplă. Bine, USR nu are cum să aibă, că suntem prima oară la guvernare, dar nu voi accepta lucrul acesta de la nici un partid, nu mă interesează de la cine sunt”.

„Toate sursele de corupţie şi toate lucrurile pe care le voi găsi veţi vedea că le voi rezolva şi ca urmare a lor, probabil că aceste grupuri, pentru că nu vorbim despre oameni care nu sunt influenţi politic, sunt oameni care au şi trusturi media în spate, sunt oameni foarte cunoscuţi unii dintre ei şi nişte reţele foarte puternice, veţi vedea că voi fi atacat din motivul acesta, dar nu mă interesează, îmi voi face mandatul până la capăt şi voi duce la bun sfârşit această misiune”, a declarat Năsui.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentMinistrul Cseke Attila pe șantier: „M-am bucurat să constat că se lucrează în ritm susţinut”
Articolul următorPreşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc: Judeţul va primi peste 711 milioane lei de la Guvern pentru proiectele PNDL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau