Zeci de angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au protestat luni în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Este vorba, în principal, de salariați de la Cariera minieră Roșia-Rovinari și din Bazinul Minier Motru.

Minerii solicită scăderea vârstei de pensionare pentru angajații din cariere și termocentrale, la 52 de ani, cu un stagiu minim de cotizare de 30 de ani, potrivit Gazeta de Sud.

De asemenea, protestatarii solicită condiții mai bune de muncă,  precum și investiții speciale la Complexul Oltenia pentru a reduce poluarea.

În 2021 peste 700 de salariați din companie trebuie să plece, fie prin pensionare, fie prin disponibilizări colective cu plata de lefuri compensatorii.

Protestele au fost aprobate de primărie pentru perioada 8-11 februarie, între orele 07.00-11.00, respectiv 15.00-17.00.

 

Articolul precedentAjutoare sociale pentru 176.674 de beneficiari, în decembrie 2020
Articolul următorIa pastila SRS: Mega-tun imobiliar! Miliarde din banii publici transferate în buzunare private