Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care MET Holding AG, Elveția, preia RWE
Energie SRL, contatând că preluarea nu afectează concurența în domeniul energiei pe piața locală, informează CC pe pagina sa de internet.

MET Holding AG Elveția face parte din Grupul MET, care desfăşoară afaceri ce cuprind
comercializarea de gaze naturale, energie electrică, petrol, GPL, precum şi producerea de
energie electrică, cu o activitate comercială concentrată pe vânzările de mărfuri pe piața angro, pe piața cu amănuntul și trading. MET Holding este prezent pe piața din România prin intermediul filialei sale, MET România Energy SA, care este activă pe ambele piețe
concurențiale de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale.

RWE Energie SRL este, de asemenea, activă pe pieţele concurențiale de furnizare de energie electrică și gaze naturale.

Autoritatea de concurență a analizat această operațiune și a constatat că aceasta nu ridică
obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte
substanțială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante.

Articolul precedentLeul revine peste pragul de 4 lei, în paritatea față de dolar
Articolul următorAgenții economici căută persoane să ocupe 24.850 de locuri de muncă

Comments are closed.