Actualitate· 2 min citire

Managerii anticipează creșteri de prețuri în toate sectoarele de activitate

microindustrializare-3

microindustrializare-3

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 28 oct. 2019, 09:43

Managerii român anticiează creșteri de prețuri, până la sfârșitul anului, în toate sectoarele de activitate, o relativă stabilitate a activității în industria prelucrătoare și comerțul cu amănuntul și o relativă stabilitate a numărului de salariați în industria prelucrătoare și servicii.

Industrie prelucrătoareÎn cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2019, managerii din industria prelucrătoare
preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producției (sold conjunctural
+4%). Pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice se
estimează cea mai mare creștere (sold conjunctural +38%), urmată de activitățile de fabricare a altor
mijloace de transport și a produselor din tutun (sold conjunctural +35%).
Referitor la numărul de salariați se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -3% pe total
industrie prelucrătoare.
Pentru prețurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold
conjunctural +8%).

Construcții
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2019, în activitatea de construcții se va înregistra, pentru
următoarele trei luni, scădere a volumului producției (sold conjunctural -19%). Managerii estimează
scădere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural -10%).
În ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții se preconizează creștere moderată a acestora (sold
conjunctural +7%).

Comerț cu amănuntul
În sectorul comerț cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendință de relativă
stabilitate a activității economice (sold conjunctural +4%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de
mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +10%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere a numărului de salariați (sold conjunctural
+17%).
Pentru următoarea perioadă, managerii societăților comerciale estimează creștere moderată a prețurilor
de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +15%).

Servicii
Conform estimărilor din luna octombrie 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaște creștere
moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%).
În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +2%).
Conform opiniei managerilor, prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor avea tendință de
creștere moderată (sold conjunctural +6%).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News