Românii care doresc să-și cumpere o locuință primesc o lovitură în urma modificărilor aduse registrului achizițiilor de locuințe. Astfel, din prima zi a anului viitor, pragul valoric pentru care se plătește TVA redus de 5% scade cu 100.000 de lei, adică aproximativ 20.000 de euro.

Schimbările vin ca urmare a noutăților introduse prin OG 16/2022.

În Monitorul oficial a apărut procedura privind organizarea «Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023.

TVA REDUS PENTRU O SINGURĂ LOCUINȚĂ, CU VALOARE MAXIMĂ DE 600.000 DE LEI

Potrivit acesteia, Registrul se completează și se consultă de către notarii publici.

În registru se înscriu informații privind transferul dreptului de proprietate asupra locuințelor, de la persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA către persoane fizice, pentru care se aplică cota redusă de TVA de 5%.

Prin consultarea registrului se verifică îndeplinirea condiţiei referitoare la achiziţia unei singure locuinţe a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, adică aăproximativ 120.000 de euro, exclusiv TVA, cu cota redusă de TVA de 5%, înainte de autentificarea actelor juridice care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziţia unei astfel de locuinţe.

În prezent, valoarea maximă a unei achiziții imobiliare pentru care se aplică o cotă redusă de TVA 5% este de 700.000 de lei.

Articolul precedentFurnizorii de energie cer ca STATUL să-i ajute pe românii defavorizați să-și plătească facturile
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Tot românii plătesc dezastrul Blue Air. Cât de mare este gaura în buget