Locuințele din România, printre cele mai mari scumpiri din UE

România se numără printre statele membre care înregistrează cele mai mari creșteri la prețurile locuințelor în T2 față de trimestrul anterior.

Prețurile locuințelor au crescut cu 4,3% atât în zona euro, cât și în UE în al doilea trimestru al anului 2018, comparativ cu același trimestru al anului precedent.

Comparativ cu primul trimestru al anului 2018, prețurile locuințelor au crescut cu 1,4% atât în zona euro, cât și în UE în al doilea trimestru al anului 2018, informează Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor locuințelor în al doilea trimestru al anului 2018 au fost înregistrate în Slovenia (+13,4%), Irlanda (+12,6%), Portugalia (+ 11,2%) și Ungaria %), în timp ce prețurile au scăzut în Suedia (-1,7%) și Italia (-0,2%).

Comparativ cu trimestrul precedent, cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Slovenia (+4,2%), Malta (+3,2%), Letonia și România (ambele +3,1%), în timp ce singura scădere a fost înregistrată în Croația (-0,2%).

Totodată, pe fondul crizei de forță de muncă, România are cea mai mare scădere din UE la producția în construcții, iar previziunile sunt la fel de sumbre.

“Scăderea dramatică a producției în construcții are drept principală cauză lipsa forței de muncă, atât calificată, cât și mai puțin calificată”, a declarat Liviu Rogojinaru, secretar general la Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

“Acest fenomen este unul îngrijorător pentru toată economia, nu numai în sectorul construcțiilor. Vă pot da exemplul unui manager de service auto care mi-a mărturisit că de un an de zile caută un tânăr de 17-18 ani pe care să îl învețe meseria de mecanic și nu găsește. Lucrătorii, tineri și mai puțin tineri, pleacă să muncească în Occident, pe salarii mai bune”, a explicat Rogojinaru.

Potrivit celor mai recente date Eurostat, în iulie 2018 față de luna anterioară, cele mai mari scăderi din UE la producția din construcții au fost înregistrate în România (-9,1%), Franța (-1,8%) și Polonia (-1,0%). În iulie 2018 comparativ cu iulie 2017, numai două state membre au avut declinuri – România (-17,4%) și Spania (-4,1%).

Articolul precedentRomân devenit milionar, dintr-o tranzacție IT de 550 milioane dolari
Articolul următorTeama de inflație și scăderea Wall-Street-ului. Cât de argumentată să fie această teamă?

Comments are closed.