România deţine suficiente stocuri de ulei până la noua recoltă de floarea soarelui, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibru, a anunţat, sâmbătă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Adrian Chesnoiu a făcut aceste precizări după ce românii au început să ia cu asalt magazinele și să își facă stocuri de teama unei crize alimentare în urma războiului din Ucraina.

Adrian Chesnoiu a declarat, în exclusivitate la Realitatea PLUS, că în privința producției de ulei de floarea-soarelui nu depindem de Ucraina și Rusia.

Despre creșterile de prețuri, ministrul Adrian Chesnoiu a mai afirmat, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, că „această criză la energie, gaz, costurile cu materii prime au crescut din cauza inflației și a războiului. Acestea duc la fluctuații ale prețului. Poziția analiștilor nu se referea la România”.

„Producem 3 milioane de tone de ulei de floarea-soarelui într-un an bun. Avem și acum pentru consumul intern. Am intalniri saptamanale cu producatorii, retailerii, fermierii romani. Avem aprovizionare. (…)

Evident că daca intr-un supermarket intra 5 mii de persoane si iau o dubă, evident ca ramana fara. Anumite persoane pot sa aiba 100 de baxuri si altele sa nu gaseasca, ori asta nu se paote intampla”, a mai explicat ministrul Agriculturii.

Întrebat dacă se va plafona prețul în perioada următoare, Adrian Chesnoiu a mai spus că „dacă se va ajunge in situatii critice, avem scenariile pregatite. Ele trebuie date gradual, nu sub impulsul emotiilor. Printr-o simpla reactie in lant am văzut ce s-a întâmplat la combustibili.

Astăzi, România nu are niciun risc in a-si asigura aprovizionarea cu alimente. (…) Sa speram ca nu suntem nevoiti sa intervenim. Daca va fi nevoie, vom interveni”.

Ministrul Agriculturii a explicat anterior, la Huneodara, că unele mesaje ce au apărut în unele magazine de limitare ale vânzării la ulei la cel mult 3 baxuri au fost date pentru a preveni specula.

„Le transmit încă o dată pe această cale să nu intre în isteria care s-a creat atunci când s-a anunţat că preţul la combustibil va exploda, să înceapă acum să cumpere cantităţi mari de ulei mai mult decât le e necesar. Dacă au văzut în anumite magazine afişe, anunţuri că se limitează distribuţia de ulei sau utilizarea de ulei la maximum trei baxuri, acestea au fost făcute tocmai în încercarea de a transmite un mesaj foarte clar ca cineva să nu speculeze, să creeze panică şi isterie în rândul populaţiei. Multe televiziuni au anticipat că următorul scenariu de isterie publică va fi cel al uleiului de floarea soarelui”, a transmis Adrian Chesnoiu, citat de agerpres.ro.

Potrivit ministrului Agriculturii, „s-a iscat iar o mare isterie legată de faptul că România nu ar avea stocuri de ulei şi toată lumea a dat buluc în magazine să cumpere ulei. Profit de această ocazie să le spun tuturor românilor că avem stocuri de ulei până la noua recoltă – nici măcar nu a fost însămânţată floarea soarelui – dar avem stocuri de ulei, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibru. Îi rog pe toţi românii să înţeleagă că tot ceea le transmitem pe căile oficiale se bazează pe date reale. Noi, la Ministerul Agriculturii, monitorizăm evoluţia stocurilor în fiecare dimineaţă. Avem o celulă de analiză, de criză, la Ministerul Agriculturii şi tocmai asta facem: verificăm stocurile de cereale şi de alimente şi în cazul acesta de ulei. Pe lângă faptul că se află în depozite suficiente cantităţi de ulei pentru a nu crea dezechilibre, avem şi stocuri de floarea soarelui la fabricile producătoare de ulei din ţara noastră şi, slavă Domnului, avem fabrici producătoare de ulei, nu depindem de importuri majore în această privinţă”.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentRăzboiul din Ucraina aduce criza mondială, cu explozii de prețuri în toată lumea
Articolul următorRăzboiul din Ucraina afectează și România. Angajații Dacia, trimiși acasă cu 85% din salariu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau