Investiţiile străine directe au crescut cu 9,74% în primele 10 luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 4,561 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate vineri.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,561 miliarde de euro (comparativ cu 4,156 miliarde de euro în perioada ianuarie – octombrie 2017), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,589 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 972 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primele zece luni ale acestui an, cu 3,62%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 4.718 unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 4.718 societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 41,83 milioane dolari, în creştere cu 16,4% comparativ perioada ianuarie – octombrie 2017.

Articolul precedentDeficitul de cont curent, cu peste 50% mai mare față de anul trecut
Articolul următorIsărescu, amintiri despre petrol, gaze și geopolitică