Indicele ROBOR pentru credite ipotecare a scăzut la 7,59%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 7,35% pe an, de la 7,40% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 7,59% pe an, de la 7,65% în şedinţa precedentă, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,94% pe an, de la 7,97% pe an în şedinţa anterioară.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,71% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare. 

Articolul precedentRomânii fac economie la energie. Consumul final de energie electrică al ţării a scăzut cu 6,8%, în primele 11 luni din 2022
Articolul următorRealitatea STAR – vocea puternică pe care o așteptai. Martori-cheie în dosare mamut, sentințe judecătorești puse sub semnul întrebării